(1)Funcţiile publice de stat sunt funcţiile

publice stabilite, potrivit legii, în cadrul ministerelor, organelor de

specialitate ale administraţiei publice centrale, structurilor de

specialitate ale Administraţiei Prezidenţiale, structurilor de

specialitate ale Parlamentului României, autorităţilor publice

autonome prevăzute în Constituţia României şi altor

autorităţi administrative autonome, precum şi în cadrul

structurilor autorităţii judecătoreşti.

(2)Funcţiile publice teritoriale sunt funcţiile

publice stabilite, potrivit legii, în cadrul instituţiei prefectului,

serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte

organe ale administraţiei publice centrale din unităţile

administrativ-teritoriale, precum şi instituţiilor publice din

teritoriu, aflate în subordinea/coordonarea/sub autoritatea Guvernului, a

ministerelor şi a celorlalte organe ale administraţiei publice

centrale.

(3)Funcţiile publice locale

sunt funcţiile publice stabilite, potrivit legii, în cadrul aparatului

propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi

al instituţiilor publice subordonate acestora.