Art. 328: Evidenţa informaţiilor cu privire la desfăşurarea procedurilor de concesionare şi la derularea contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică
(1)
În scopul ţinerii evidenţei documentelor şi
informaţiilor cu privire la desfăşurarea procedurilor de
concesionare şi la derularea contractelor de concesiune de bunuri
proprietate publică, concedentul întocmeşte şi
păstrează două registre:
a)registrul
Oferte, care cuprinde date şi informaţii referitoare la derularea
procedurilor prealabile încheierii contractului de concesiune de bunuri
proprietate publică; se precizează cel puţin datele şi
informaţiile referitoare la propunerile de concesionare, studiul de
oportunitate, la oferte, la procedura de atribuire aplicată;
b)registrul
Contracte, care cuprinde date şi informaţii referitoare la executarea
contractului de concesiune de bunuri proprietate publică; se
precizează cel puţin datele şi informaţiile referitoare la
obiectul, durata contractului de concesiune de bunuri proprietate publică,
termenele de plată a redevenţei, obligaţiile de mediu.
(2)Registrele prevăzute la
alin. (1) se întocmesc şi se păstrează la sediul concedentului.
(3)Concedentul are obligaţia de
a întocmi dosarul concesiunii pentru fiecare contract atribuit.
(4)Dosarul concesiunii se
păstrează de către concedent atât timp cât contractul de
concesiune de bunuri proprietate publică produce efecte juridice, dar nu
mai puţin de 5 ani de la data încheierii contractului respectiv.
(5)
Dosarul concesiunii trebuie să cuprindă cel puţin
următoarele elemente:
a)studiul
de oportunitate al concesiunii;
b)hotărârea de aprobare a concesiunii şi,
după caz, hotărârea de aprobare a subconcesiunii;
c)anunţurile
prevăzute de prezenta secţiune referitoare la procedura de atribuire
a contractului de concesiune de bunuri proprietate publică şi dovada
transmiterii acestora spre publicare;
d)documentaţia
de atribuire;
e)nota
justificativă privind alegerea procedurii de atribuire;
f)denumirea/numele
ofertantului/ofertanţilor a/ale cărui/ căror ofertă/oferte
a/au fost declarată/declarate câştigătoare şi motivele care
au stat la baza acestei decizii;
g)justificarea
hotărârii de anulare a procedurii de atribuire, dacă este cazul;
h)contractul
de concesiune de bunuri proprietate publică semnat.
(6)Dosarul concesiunii are caracter
de document public.
(7)Accesul persoanelor la aceste
informaţii se realizează în conformitate cu termenele şi
procedurile prevăzute de reglementările legale privind liberul acces
la informaţiile de interes public şi nu poate fi restricţionat
decât în măsura în care aceste informaţii sunt clasificate sau
protejate de un drept de proprietate intelectuală, potrivit legii.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol