(1)În temeiul contractului de

concesiune de bunuri proprietate publică, concesionarul dobândeşte

dreptul de a exploata, pe riscul şi pe răspunderea sa, bunurile

proprietate publică ce fac obiectul contractului, potrivit obiectivelor

stabilite de către concedent.

(2)Concesionarul are dreptul de a

folosi şi de a culege fructele, respectiv productele bunurilor ce fac

obiectul concesiunii, potrivit naturii bunului şi scopului stabilit de

părţi prin contractul de concesiune de bunuri proprietate publică.

(3)Concesionarul îşi

execută obligaţiile potrivit termenilor şi condiţiilor

prevăzute în contractul de concesiune de bunuri proprietate publică

şi în acord cu prevederile legale specifice bunului concesionat.

(4)

Concesionarul nu va fi obligat să suporte creşterea

sarcinilor legate de execuţia obligaţiilor sale, în cazul în care

această creştere rezultă în urma:

a)unei

măsuri dispuse de o autoritate publică;

b)unui

caz de forţă majoră sau unui caz fortuit.

(5)Concesionarul este obligat

să respecte condiţiile impuse de natura bunurilor proprietate

publică.

(6)În temeiul contractului de

concesiune de bunuri proprietate publică, concesionarul are obligaţia

să asigure exploatarea eficientă, în regim de continuitate şi permanenţă,

a bunurilor proprietate publică care fac obiectul concesiunii.

(7)Concesionarul are obligaţia

ca în termen de cel mult 90 de zile de la data semnării contractului de

concesiune de bunuri proprietate publică să depună, cu titlu de

garanţie, o sumă fixă reprezentând o cotă-parte din suma

obligaţiei de plată către concedent, stabilită de acesta

şi datorată pentru primul an de exploatare.

(8)Din această sumă sunt

reţinute, dacă este cazul, penalităţile şi alte sume

datorate concedentului de către concesionar, în baza contractului de

concesiune de bunuri proprietate publică.

(9)Concesionarul poate constitui

drept garanţie şi titluri de credit, asupra cărora se va

institui garanţie reală mobiliară, cu acordul concedentului.

(10)Concesionarul este obligat

să plătească redevenţa la valoarea şi în modul

stabilit în contractul de concesiune de bunuri proprietate publică.

(11)La încetarea contractului de

concesiune de bunuri proprietate publică, concesionarul este obligat

să restituie, pe bază de proces-verbal, în deplină proprietate,

liber de orice sarcină, bunul concesionat.

(12)În condiţiile

încetării contractului de concesiune de bunuri proprietate publică

din alte cauze decât prin ajungere la termen, forţă majoră sau

caz fortuit, concesionarul este obligat să asigure continuitatea exploatării

bunului proprietate publică, în condiţiile stipulate în contract,

până la preluarea acestora de către concedent.

(13)În cazul în care concesionarul

sesizează existenţa unor cauze sau iminenţa producerii unor

evenimente de natură să conducă la imposibilitatea

exploatării bunului, va notifica de îndată acest fapt concedentului,

în vederea luării măsurilor ce se impun pentru asigurarea

continuităţii exploatării bunului.