Art. 321: Reguli privind conflictul de interese
(1)Pe parcursul aplicării
procedurii de atribuire concedentul are obligaţia de a lua toate
măsurile necesare pentru a evita situaţiile de natură să
determine apariţia unui conflict de interese şi/sau manifestarea concurenţei
neloiale.
(2)Nerespectarea prevederilor alin.
(1) se sancţionează potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
(3)Persoana care a participat la
întocmirea documentaţiei de atribuire are dreptul de a fi ofertant, dar
numai în cazul în care implicarea sa în elaborarea documentaţiei de
atribuire nu este de natură să defavorizeze concurenţa.
(4)Persoanele care sunt implicate
direct în procesul de verificare/evaluare a ofertelor nu au dreptul de a fi
ofertant sub sancţiunea excluderii din procedura de atribuire.
(5)
Nu au dreptul să fie implicate în procesul de verificare/evaluare
a ofertelor următoarele persoane:
a)soţ/soţie,
rudă sau afin până la gradul al II-lea inclusiv cu ofertantul,
persoană fizică;
b)soţ/soţie,
rudă sau afin până la gradul al II-lea inclusiv cu persoane care fac
parte din consiliul de administraţie, organul de conducere ori de
supervizare al unuia dintre ofertanţi, persoane juridice, terţi susţinători
sau subcontractanţi propuşi;
c)persoane
care deţin părţi sociale, părţi de interes,
acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanţi, terţi
susţinători sau subcontractanţi propuşi sau persoane care
fac parte din consiliul de administraţie, organul de conducere ori de
supervizare al unuia dintre ofertanţi, terţi susţinători
sau subcontractanţi propuşi;
d)membri
în cadrul consiliului de administraţie/organului de conducere sau de
supervizare al ofertantului şi/sau acţionari ori asociaţi
semnificativi persoane care sunt soţ/soţie, rudă sau afin
până la gradul al II-lea inclusiv ori care se află în relaţii
comerciale cu persoane cu funcţii de decizie în cadrul entităţii
contractante.
(6)Nu pot fi nominalizate de
către ofertant pentru executarea contractului persoane care sunt
soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al II-lea inclusiv
ori care se află în relaţii comerciale cu persoane cu funcţii de
decizie în cadrul entităţii contractante.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol