Art. 293: Trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al statului
(1)Trecerea unui bun din domeniul
public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public
al statului se face, la cererea Guvernului, prin hotărâre a consiliului
judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti
sau a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului,
după caz.
(2)În instrumentul de prezentare
şi motivare al hotărârii prevăzute la alin. (1) se
regăseşte, în mod obligatoriu, justificarea temeinică a
încetării uzului sau interesului public judeţean sau local, după
caz.
(3)Cererea prevăzută la
alin. (1) se aprobă prin notă înaintată Guvernului de către
autoritatea/instituţia publică interesată, care cuprinde
justificarea temeinică a uzului sau interesului public naţional.
(4)Hotărârea de trecere
prevăzută la alin. (1) se transmite Guvernului în termen de 90 de
zile de la data adoptării acesteia.
(5)Guvernul, la iniţiativa
autorităţii/instituţiei publice care a solicitat trecerea
bunului, adoptă o hotărâre prin care declară bunul de uz sau de
interes public naţional, aprobă înscrierea bunului în inventar
şi stabileşte titularul dreptului de administrare.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol