(1)Guvernul numeşte câte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.

(2)Numirea şi eliberarea din funcţie a prefecţilor şi a subprefecţilor se fac prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului care coordonează instituţia prefectului.

(2

1

)

Poate fi numită în funcţia de prefect, respectiv de subprefect persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a)este cetăţean român şi are domiciliul în ţară;

b)se bucură de exerciţiul drepturilor electorale;

c)are capacitate deplină de exerciţiu;

d)nu a suferit condamnări penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

e)are studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;

f)a absolvit programe de formare specializată în vederea numirii într-o funcţie de prefect sau subprefect, organizate de Institutul Naţional de Administraţie, în condiţiile legii.

(2

2

)Condiţia prevăzută la alin.

(2

1

) lit. f) se consideră îndeplinită în situaţia în care persoana care poate fi numită în funcţia de prefect sau subprefect a absolvit programe de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, precum şi dacă persoana a ocupat cel puţin un mandat întreg funcţia de senator sau deputat.

(2

3

)Prin excepţie de la prevederile alin.

(2

1

) lit. f), poate fi numită în funcţia de prefect, respectiv de subprefect o persoană care nu a absolvit programele de formare specializată, cu condiţia ca în termen de maximum 2 ani de la data emiterii actului de numire în funcţie să absolve un astfel de program.

(2

4

)La încetarea termenului de 1 an de la numire, persoana numită în funcţia de prefect, respectiv de subprefect în condiţiile alin. (2

3

) şi care nu a absolvit programul de formare specializată este eliberată de drept din funcţia de demnitate publică deţinută.

(2

5

)Pe perioada exercitării funcţiei de prefect sau subprefect se suspendă contractul de muncă, respectiv raportul de serviciu al acestuia, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege.

(3)La numirea în funcţie, prefectul şi subprefectul depun următorul jurământ în faţa Guvernului, respectiv a prim-ministrului sau a unui ministru desemnat, în limba română: «Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac cu bună-credinţă tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor judeţului ................../municipiului Bucureşti. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!».

(4)Formula religioasă de încheiere a jurământului va respecta libertatea convingerilor religioase, jurământul putând fi depus şi fără formula religioasă.

(5)Refuzul depunerii jurământului atrage revocarea actului administrativ de numire în funcţie.

CAPITOLUL II:Atribuţiile prefectului şi subprefectului