În realizarea funcţiilor sale

Guvernul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

a)iniţiază

proiecte de lege şi le transmite către Camera competentă, ca primă

Cameră sesizată, şi spre informare către Camera

decizională;

b)emite

puncte de vedere asupra propunerilor legislative, iniţiate cu respectarea

Constituţiei, şi le transmite Parlamentului, în termen de 30 de zile

de la data solicitării;

c)asigură

executarea de către autorităţile administraţiei publice a

legilor şi a celorlalte acte normative date în aplicarea acestora;

d)elaborează

proiectele de lege a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor

sociale de stat pe care le supune, separat, spre adoptare Parlamentului;

e)aprobă,

prin hotărâre, strategiile, programele şi metodologiile, pe domenii

de activitate;

f)asigură

realizarea politicii în domeniul social;

g)asigură

apărarea ordinii de drept, a liniştii publice şi siguranţei

cetăţeanului, precum şi a drepturilor şi

libertăţilor cetăţenilor, în condiţiile prevăzute

de lege;

h)duce

la îndeplinire măsurile adoptate, potrivit legii, pentru apărarea

ţării, scop în care organizează şi înzestrează

forţele armate;

i)asigură

integrarea României în structurile europene şi internaţionale;

j)negociază

tratatele, acordurile şi convenţiile internaţionale care

angajează statul român;

k)negociază

şi încheie, în condiţiile legii, convenţii şi alte

înţelegeri internaţionale la nivel guvernamental;

l)controlează

activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de specialitate

din subordinea sa;

m)asigură

administrarea proprietăţii publice şi private a statului;

n)înfiinţează

cu avizul Curţii de Conturi, organe de specialitate în subordinea sa;

o)cooperează

cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuţiilor sale;

p)asigură

standarde obligatorii la nivelul administraţiei publice centrale şi

locale pentru garantarea bunei administrări;

q)îndeplineşte

orice alte atribuţii prevăzute de lege sau care decurg din rolul

şi funcţiile Guvernului.