(1)La nivelul comunelor,

oraşelor, municipiilor şi judeţelor, primarul, respectiv

preşedintele consiliului judeţean poate propune consiliului local,

consiliului judeţean, după caz, înfiinţarea funcţiei de

conducere de administrator public, în limita numărului maxim de posturi

aprobate.

(2)Persoanele care pot ocupa

funcţia de administrator public, de regulă, trebuie să fi

absolvit studii superioare economice, administrative, tehnice sau juridice.

(3)Numirea în funcţie a

administratorului public se face prin dispoziţia primarului, respectiv a

preşedintelui consiliului judeţean, după caz, care are ca

anexă un contract de management cu respectarea cerinţelor specifice

prevăzute la art. 543.

(4)Contractul de management se

încheie între primar, respectiv preşedintele consiliului judeţean,

după caz, şi administratorul public pe durată determinată.

Durata contractului de management al administratorului public nu poate

depăşi durata mandatului primarului, a preşedintelui consiliului

judeţean, după caz, în timpul căruia a fost numit.

(5)În baza contractului de

management, administratorul public poate îndeplini atribuţii de coordonare

a unor compartimente ale aparatului de specialitate sau a serviciilor publice

de interes local, respectiv judeţean, după caz.

(6)Primarul, respectiv

preşedintele consiliului judeţean poate delega către

administratorul public, în condiţiile legii, calitatea de ordonator

principal de credite.

(7)Se exceptează funcţia

de administrator public de la încadrarea în procentul de 12% alocat

funcţiilor de conducere prevăzut la art. 391.

(8)

Eliberarea din funcţie a administratorului public se face prin

dispoziţia primarului, respectiv a preşedintelui consiliului

judeţean, după caz şi intervine în următoarele

situaţii:

a)în

situaţia în care durata contractului de management a expirat;

b)ca

urmare a condamnării definitive pentru una dintre infracţiunile

prevăzute la art. 542 alin. (1) lit. f);

c)în

situaţia în care administratorul public nu îşi îndeplineşte

obligaţiile stabilite în sarcina sa prin contractul de management;

d)în

alte situaţii prevăzute de lege.

(9)Prevederile alin. (1)-(8) se

aplică în mod corespunzător şi subdiviziunilor

administrativ-teritoriale.