Art. 16

(1)Fapta constituie infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de legea penală. (2)Vinovăţie există când fapta este comisă cu intenţie, din culpă sau cu intenţie depăşită. (3)Fapta este săvârşită cu intenţie când făptuitorul: a)prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte; b)prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui. (4)Fapta este săvârşită din culpă, când făptuitorul: a)prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce; b)nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă. (5)Există intenţie depăşită când fapta constând într-o acţiune sau inacţiune intenţionată produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei făptuitorului. (6)Fapta constând într-o acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când este săvârşită cu intenţie. Fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres.