(1)

Consiliul local se convoacă după cum urmează:

a)prin

dispoziţie a primarului, în cazurile prevăzute la art. 133 alin. (1),

alin. (2) lit. a) şi c);

b)prin

convocare semnată de către consilierii locali care au această

iniţiativă, în cazul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. b).

(2)Consilierii locali sunt

convocaţi în scris sau, în funcţie de prevederile regulamentului de

organizare şi funcţionare a consiliului local, prin mijloace

electronice, prin grija secretarului general al unităţii/subdiviziunii

administrativ-teritoriale, cel târziu în ziua ulterioară primirii de

către acesta a dispoziţiei sau documentului de convocare iniţiat

de cel puţin o treime din numărul consilierilor locali în

funcţie.

(3)

Data şedinţei consiliului local precizată cu ocazia

convocării este stabilită, cu respectarea modului de calcul al

termenelor procedurale, prevăzut de art. 181 din Legea nr.

134/2010

privind

Codul de

procedură civilă

, republicată,

cu modificările ulterioare, astfel:

a)în

termen de 5 zile de la data comunicării dispoziţiei de convocare

pentru şedinţele ordinare;

b)în

termen de 3 zile de la data comunicării dispoziţiei sau documentului

de convocare pentru şedinţele extraordinare.

(4)În caz de forţă

majoră şi/sau de maximă urgenţă pentru rezolvarea

intereselor locuitorilor comunei, ai oraşului sau ai

municipiului/subdiviziunii administrativ-teritoriale ori în alte situaţii

stabilite de regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului

local, convocarea acestuia pentru şedinţa extraordinară, prin

excepţie de la prevederile alin. (3) lit. b), se face de îndată.

(5)

Documentul de convocare cuprinde obligatoriu următoarele

informaţii despre şedinţă:

a)data şi ora desfăşurării;

a

1

)modalitatea de desfăşurare;

a

2

)locul desfăşurării, în cazul

şedinţelor desfăşurate cu participarea fizică a

consilierilor locali, sau aplicaţiile electronice folosite, în cazul

şedinţelor desfăşurate prin mijloace electronice;

b)proiectul

ordinii de zi;

c)materialele

înscrise pe proiectul ordinii de zi;

d)modalitatea

prin care sunt puse la dispoziţia consilierilor locali, potrivit

opţiunilor acestora, materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi;

e)indicarea

comisiilor de specialitate cărora le-au fost trimise spre avizare

proiectele de hotărâri;

f)invitaţia

de a formula şi depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri.

(6)Secretarul general al

unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale transmite

prefectului, sub semnătura sa, evidenţa prezenţei consilierilor

locali la convocările pentru şedinţele care nu s-au putut desfăşura

din lipsa cvorumului, în termen de 3 zile de la data convocării.

Evidenţa transmisă prefectului precizează şi

situaţiile în care, urmare a ultimei absenţe, a intervenit cazul de

încetare de drept a mandatului prevăzut la art. 204 alin. (2) lit. e).

(7)În toate cazurile, convocarea se

consemnează în procesul-verbal al şedinţei).