
Cauza Rarinca împotriva României
Hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului privitoare la cererea nr. 10003/16 Mariana RARINCA împotriva României Curtea, analizată și structurată în baza de jurisprudență Legea Aplicată.
Rezumatul Cauzei
1. Reclamanta, doamna Mariana Rarinca, este resortisantă română, s-a născut în 1959 și are domiciliul în Galați. În fața Curții, a fost reprezentată de C.L. Popescu, avocat în București. I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI 2. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. A. Acțiunea penală îndreptată împotriva reclamantei 3. La 4 iunie 2014, L.D.S. – judecător și președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție – a formulat o plângere penală împotriva reclamantei pentru infracțiunea de șantaj. L.D.S. nu s-a constituit parte civilă în cauză. RARINCA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – DECIZIE 2 4. Prin încheierea din 10 iunie 2014, Tribunalul București, în complet de judecător unic, compus dintr-un judecător de drepturi și libertăți, a admis cererea depusă de Direcția Națională Anticorupție („DNA”) pentru ca reclamanta să fie arestată preventiv pe perioada premergătoare procesului, cu motivarea că probele disponibile arătau că exista o bănuială întemeiată că reclamanta a șantajat-o pe doamna judecător L.D.S. În urma recursului formulat de reclamantă, Curtea de Apel București, în complet de judecător unic, compus dintr-un judecător de drepturi și libertăți (și anume, A.P.M.), a menținut încheierea tribunalului la 17 iunie 2014. 5. La 30 iunie 2014, DNA a inculpat-o pe reclamantă de șantaj și a trimis dosarul la instanța de judecată. Legalitatea rechizitoriului DNA și a probelor disponibile în dosarul cauzei au fost confirmate prin încheierea definitivă din 4 august 2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară. 6. La 26 august 2014, tribunalul, în complet de judecător unic, compus dintr-un judecător de cameră preliminară, a examinat legalitatea privării de libertate a reclamantei și a menținut măsura. La 5 septembrie 2014, în urma recursului formulat de reclamantă, curtea de apel, în complet de judecător unic, compus dintr-un judecător de cameră preliminară (C.C.D.), a validat încheierea tribunalului cu motivarea că probele disponibile arătau că exista o bănuială întemeiată că reclamanta a săvârșit infracțiunea. B. Hotărârea instanței de fond 7. Prin sentința penală din 18 decembrie 2014, tribunalul a condamnat-o pe reclamantă la 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj la adresa doamnei judecător L.D.S., cu suspendarea executării pedepsei. 8. Citând probele cu înscrisuri și martori, instanța a reținut că, în perioada august 2013 – iunie 2014, reclamanta a amenințat-o pe doamna judecător L.D.S. cu darea în vileag către presă a unor fapte imaginare, dar compromițătoare pentru L.D.S. și soțul acesteia, dacă L.D.S. nu îi plătea reclamantei suma de 20.000 de euro (EUR). C. Apelul declarat de părți împotriva hotărârii instanței de fond 9. Reclamanta și DNA au declarat apel împotriva sentinței penale. 10. Reclamanta a susținut, printre altele, că a indicat în mod expres într-un mesaj tip SMS pe care l-a trimis unui colaborator sub acoperire adus de DNA pentru a lucra la caz că nu a solicitat niciodată 20.000 EUR judecătoarei L.D.S. Mesajele ei au fost menite doar să o convingă pe doamna judecător L.D.S. să îi înapoieze banii pe care îi datora. DNA a fost părtinitoare împotriva ei și nu a fost interesată de aflarea adevărului. RARINCA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – DECIZIE 3 D. Hotărârea instanței de apel 11. Prin decizia penală din 20 mai 2015, care nu putea fi atacată prin procedură ordinară, curtea de apel, în complet de doi judecători (R.G. și D.M.), a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat în parte sentința penală din 18 decembrie 2014 și a achitat-o pe reclamantă. 12. Instanța a reținut că doamna judecător L.D.S. nu a divulgat niciodată autorităților faptele compromițătoare pe care reclamanta amenințase să le divulge. În plus, având în vedere declarațiile date de doamna judecător L.D.S. și mărturia dată de concubinul reclamantei, mesajele tip SMS trimise de reclamantă, în care solicitase doamnei judecător L.D.S. să plătească datoria sus-menționată, nu ar fi putut să o alarmeze pe L.D.S. ori să îi afecteze bunăstarea psihică. Aceste elemente erau esențiale pentru existența infracțiunii de șantaj. Mesajele trimise de reclamantă colaboratorului sub acoperire nu constituiau un element material al infracțiunii, întrucât acestea fuseseră pur și simplu trimise ca răspuns la mesajele trimise de colaborator. 13. În plus, instanța a reținut că urmărirea penală îndreptată împotriva reclamantei a încălcat art. 6 și 8 din Convenție și că actele și măsurile DNA au fost nelegale. Chiar dacă un judecător de cameră preliminară a confirmat legalitatea probelor obținute de colaboratorul sub acoperire, se impunea ca judecătorii care examinează în prezent cauza, în calitatea lor de apărători ai libertăților individuale recunoscute pe plan european, să sancționeze încălcarea art. 6 din Convenție de către DNA. În plus, unele dintre măsurile luate de DNA în rechizitoriu au fost nelegale; a investigat cauza prea rapid și fără a strânge probe atât în favoarea cât și în defavoarea reclamantei; și s-a bazat fără niciun motiv pe existența unor fapte compromițătoare imaginare în care era implicată doamna judecător L.D.S., în pofida susținerilor reclamantei că nu încercase să o șantajeze pe L.D.S. 14. Instanța de fond nu și-a îndeplinit obligația de a examina probele și apărările reclamantei. Probele atestau că reclamanta și doamna judecător L.D.S. au avut o înțelegere privind prestarea unor servicii de către reclamantă pentru L.D.S. Prin urmare, mesajele reclamantei către doamna judecător L.D.S. urmăreau recuperarea banilor care îi aparțineau. E. Contestația în anulare formulată de DNA 1. Argumentele DNA 15. La 29 mai 2015, DNA a depus cerere de contestație în anulare, prin care a solicitat desființarea deciziei penale din 20 mai 2015 pe motivul lipsei de imparțialitate a unuia dintre membrii completului (R.G.). DNA a susținut că, în cursul procesului, conduita și deciziile doamnei judecător R.G., analizate în contextul opiniei acesteia referitoare la ceea ce constituia o eroare judiciară – pe care a exprimat-o în cadrul unui interviu de angajare pe care l-a susținut la 16 mai 2013 („discuția din 2013”) cu doamna judecător L.D.S. (la RARINCA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – DECIZIE 4 momentul respectiv membră a unei comisii de examinare a cererilor de promovare ale judecătorilor la Curtea de Casație) – au dovedit lipsa de imparțialitate a acesteia față de cauză și faptul că deja își formase opinia cu privire la ceea ce ar trebui să fie soluția cauzei. 16. La 17 august 2015, DNA a prezentat un argument suplimentar pentru desființarea deciziei penale din 20 mai 2015 privind motivarea acestei decizii. 17. DNA a susținut că motivarea deciziei penale, care fusese redactată de doamna judecător R.G., echivalase cu o reexaminare a legalității probelor disponibile, chiar dacă această chestiune fusese deja examinată și soluționată prin încheiere definitivă pronunțată de judecătorul de cameră preliminară. Decizia penală a echivalat cu un act de acuzare a procurorilor de caz și a doamnei judecător L.D.S. și s-a referit exclusiv la declarațiile date de doamna judecător L.D.S., deși instanța avea obligația de a lua în considerare toate probele disponibile. Doamna judecător R.G. ar fi putut clarifica orice îndoială pe care ar fi putut să o aibă
Concluziile Curții
În plus, instanța a reținut că urmărirea penală îndreptată împotriva reclamantei a încălcat art. Chiar dacă un judecător de cameră preliminară a confirmat legalitatea probelor obținute de colaboratorul sub acoperire, se impunea ca judecătorii care examinează în prezent cauza, în calitatea lor de apărători ai libertăților individuale recunoscute pe plan european, să sancționeze încălcarea art.