Sănătate

Protecție socială

Ghid tematic de jurisprudență elaborat pe baza hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului.

Principii, Cauze Relevante și Decizii de Referință

Protecţie socială

Convenţia europeană a drepturilor omului (convenţia) garantează drepturi civile şi politice (ca de exemplu dreptul la viaţă, dreptul la libertate şi la siguranţă, dreptul la un proces echitabil). Alte instrumente ale Consiliului Europei au în vedere drepturi economice şi sociale (ca de exemplu locuinţă, sănătate, educaţie, locuri de muncă, protecţie juridică şi socială), în special Carta Socială Europeană.

Cu toate acestea, „nicio compartimentare etanşă nu separă (sfera drepturilor economice şi sociale) de domeniul convenţiei”; deşi convenţia „formulează în esenţă drepturi civile şi politice, multe dintre acestea au extensii de ordin economic şi social” (Airey împotriva Irlandei, 9 octombrie 1979). Acestea vizează, printre altele, protecţia socială.

Asistenţa medicală

Suportarea cheltuielilor aferente asistenţei medicale

Nitecki împotriva Poloniei

21 martie 2002 (decizie de inadmisibilitate)

Reclamantul, suferind de o boală foarte rară şi mortală, susţinea că nu are mijloace financiare să îşi plătească tratamentul medical. Acesta s-a plâns Curţii de refuzul autorităţilor de a suporta integral tratamentul respectiv (conform regimului general, numai 70 % din cheltuieli erau acoperite de asigurarea de sănătate).

Transferul unui cetăţean străin bolnav

D. împotriva Regatului Unit

2 mai 1997 (hotărâre)

Reclamantul, originar din Saint-Kitts (Caraibe), a fost arestat la sosirea sa în Regatul Unit pentru posesie de cocaină şi ulterior condamnat la 6 ani de închisoare. S-a constatat că era bolnav de SIDA. Anterior eliberării sale, s-a emis pe numele său o decizie de expulzare în Saint-Kitts. Acesta susţinea că expulzarea i-ar reduce speranţa de viaţă, întrucât în Saint-Kitts nu era disponibil niciun tratament similar celui de care beneficia în Regatul Unit. De asemenea, susţinea că transferul respectiv îl condamnă la o sărăcie extremă.

Asistenţa socială, garanţia condiţiilor de viaţă minime

Pancenko împotriva Letoniei

28 octombrie 1999 (decizie de inadmisibilitate)

Problema dreptului reclamantei (iniţial fostă resortisantă a fostei URSS „ne-cetăţeană rezidentă permanentă” a Letoniei, apoi resortisantă rusă, apoi resortisantă ucraineană) de şedere în Letonia a făcut obiectul unor proceduri îndelungate. Aceasta a acumulat numeroase datorii fiscale şi s-a plâns în special de precaritatea situaţiei sale din Letonia şi de neacordarea asistenţei medicale gratuite.

Larioshina împotriva Rusiei

23 aprilie 2002 (decizie de inadmisibilitate)

Reclamanta este o persoană de vârstă înaintată care trăieşte din pensia pentru limită de vârstă şi din alte prestaţii sociale. Aceasta susţinea că nivelul prestaţiilor respective era insuficient pentru a-i garanta un nivel de trai acceptabil.

Discriminare la acordarea prestaţiilor sociale

În ce condiţii pot prestaţiile sociale să constituie un „bun” protejat de convenţie?

Există o jurisprudenţă amplă şi progresivă pe această temă complexă. Se pot remarca, printre altele:

􀂾Müller împotriva Austriei (16 decembrie 1974, decizie privind admisibilitatea pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului): „obligaţia de a contribui la un sistem de securitate socială poate […] să genereze un drept de proprietate asupra unei părţi a patrimoniului astfel constituit”.

􀂾Stec şi alţii împotriva Regatului Unit (6 iulie 2005, decizie privind admisibilitatea, Marea Cameră): „din momentul în care un stat contractant instituie o legislaţie prin care se prevede plata automată a unei prestaţii sociale – fie că acordarea acestei prestaţii depinde sau nu de plata prealabilă a unor contribuţii –, această legislaţie trebuie considerată ca generând un interes patrimonial în temeiul sferei de aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1 pentru persoanele care îndeplinesc condiţiile din acest articol.”

Discriminarea pe motive de sex

Wessels-Bergervort împotriva Ţărilor de Jos

4 iunie 2002 (hotărâre)

Reclamanta şi soţul său au trăit toată viaţa în Ţările de Jos. Soţul a lucrat şi a plătit contribuţii sociale timp de 19 ani în Germania. Acestuia i s-a acordat o pensie pentru limită de vârstă pentru persoană căsătorită în Ţările de Jos, redusă cu 38 % din cauza celor 19 ani în care nu a plătit contribuţii în această ţară. Pensia pentru limită de vârstă a reclamantei a fost redusă proporţional. Aceasta s-a plâns că pensia pentru limită de vârstă era calculată în raport cu perioada de cotizaţie a soţului său, deşi situaţia contrară nu era adevărată (deşi ea fusese cea care plătise contribuţii în străinătate).

Discriminarea pe bază de naţionalitate

Gayguzuz împotriva Austriei

16 septembrie 1996 (hotărâre)

Reclamantul este resortisant turc cu reşedinţa în Austria, unde a prestat muncă înainte de a deveni şomer de lungă durată. După o perioada de timp determinată, şi-a pierdut dreptul la ajutorul de şomaj. Autorităţile austriece i-au refuzat avansul din pensie sub forma unui „ajutor de urgenţă” motivând că nu avea cetăţenie austriacă.

Koua Poirrez împotriva Franţei

30 septembrie 2003 (hotărâre)

Reclamantul este resortisant ivorian cu reşedinţa în Franţa. Autorităţile franceze i-au refuzat, din cauza cetăţeniei sale, o indemnizaţie pentru adultul cu handicap, cu toate că în Franţa i s-a acordat un certificat de handicapat şi a fost adoptat de un resortisant francez (la vârsta de 21 de ani).

Încetarea nejustificată a acordării prestaţiilor sociale

Kjartan Ásmundsson împotriva Islandei

12 octombrie 2004 (hotărâre)

Grav rănit la bordul unui trauler, reclamantul a fost nevoit să renunţe la meseria de marinar. Incapacitatea sa a fost evaluată la 100 %, ceea ce i-a dat dreptul la o pensie de invaliditate plătită de Fondul de Pensii al Marinei, deoarece nu mai era apt să desfăşoare activitatea proprie de dinaintea accidentului. În 1992, modalitatea de evaluare a incapacităţii s-a modificat, ca urmare a dificultăţilor financiare ale Fondului: nu mai era incapacitatea de a presta aceeaşi muncă, ci de a presta o muncă oarecare ce trebuia luată în considerare. Gradul de invaliditate a fost reevaluat la 25 %. Întrucât se situa sub pragul de 35 %, Fondul a sistat acordarea tuturor prestaţiilor. Preocuparea legitimă pentru rezolvarea problemelor financiare ale Fondului nu părea să se concilieze cu situaţia potrivit căreia cei mai mulţi dintre cei 689 de beneficiari de pensii de invaliditate au continuat să primească pensia la valoarea de dinaintea adoptării noilor dispoziţii, în timp ce 54 de persoane, printre care şi reclamantul, au fost nevoite să suporte pierderea totală a drepturilor: era vorba de o sarcină excesivă şi disproporţională. Alta ar fi fost situaţia dacă s-ar fi făcut o diminuare rezonabilă şi proporţională a drepturilor. Încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 (protecţia proprietăţii).

Garanţii procedurale la acordarea şi plata prestaţiilor sociale

Dreptul de acces la o instanţă independentă şi imparţială

Kovachev împotriva Bulgariei

Raportul Comisiei Europene a Drepturilor Omului din 28 octombrie 1997 şi Rezoluţia Comitetului de Miniştri (fostul art. 32 din convenţie) din 11 iunie 1998

Reclamantul a contestat în faţa instanţelor naţionale refuzul majorării indemnizaţiei sale pentru handicap. Instanţele au respins examinarea cauzei pe fond întrucât Regulamentul privind asistenţa socială nu prevedea nicio acţiune în justiţie şi acorda organelor administrative competenţă exclusivă pentru aceste litigii.

Cerinţa de celeritate deosebită în cadrul procedurilor judiciare

Mocie împotriva Franţei

8 aprilie 2003

Reclamantul solicita, în principal, în faţa instanţelor competente, majorarea pensiei sale militare de invaliditate. Prima procedură a fost declanşată în 1988 şi era încă pendinte la data la care Curtea Europeană a pronunţat o hotărâre, 15 ani mai târziu; a doua procedură a durat aproape 8 ani.

Obligaţia de executare a deciziilor administrative/judecătoreşti

Bourdov împotriva Rusiei

7 mai 2002

Reclamantul, care a participat la operaţiunile de urgenţă în urma catastrofei de la Cernobîl, se confrunta cu probleme de sănătate cauzate de intervenţia respectivă şi i s-a acordat o indemnizaţie. Decizia respectivă a fost confirmată în instanţă. Acesta s-a plâns de neefectuarea plăţii indemnizaţiei respective din cauza insuficienţei fondurilor.

Selecţie de cauze pendinte

Gegia împotriva Georgiei

Comunicată Guvernului pârât la 12 mai 2009

Reclamantul a lucrat în cadrul Ministerului Public, la final în calitate de procuror, în perioada 1949-1986. În temeiul dreptului în vigoare la vremea respectivă, acestuia i s-a acordat o pensie pentru limită de vârstă calculată în baza salariului de procuror în exerciţiu. În 2005, prin lege s-a abrogat această dispoziţie; prin urmare, pensia domnului Gegia s-a diminuat. Acesta a contestat în justiţie, însă fără succes, aplicarea retroactivă a legii respective. Întrebarea principală este aceea dacă reducerea pensiei reclamantului era contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 (protecţia proprietăţii).

Thior împotriva Elveţiei

Comunicată Guvernului pârât la 12.09.2010

Reclamantul s-a născut în Senegal în 1996. Acesta suferă de tulburări psihice şi de retard mintal grav. În 2002, acesta s-a stabilit cu mama sa în Elveţia. Aceasta s-a căsătorit cu un resortisant elveţian, care nu este tatăl reclamantului. Mama a solicitat autorităţilor să acopere cheltuielile de şcolarizare a reclamantului într-o instituţie de specialitate. Cererea acesteia a fost respinsă pe motiv că reclamantul era de cetăţenie străină şi că nici tatăl şi nici mama sa, ambii de cetăţenie străină, nu aveau reşedinţa în Elveţia de 10 ani fără întrerupere şi nici nu au cotizat timp de un an la sistemul general de asigurări sociale. Se pune întrebarea dacă refuzul autorităţilor de a acoperi cheltuielile de şcolarizare într-o şcoală de specialitate constituie o încălcare a art. 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie), considerat separat sau coroborat cu art. 14 (interzicerea discriminării).

Mauriello împotriva Italiei

Comunicată Guvernului pârât la 05.10.2010

Reclamanta a lucrat ca grefier-dactilograf în perioada 1990-2000 şi a plătit contribuţii la Institutul Naţional de Protecţie Socială pentru Funcţionari în cuantum total de aproape 45 000 euro. Ajunsă la limita de vârstă prevăzută de lege, aceasta a trebuit să se pensioneze. Întrucât nu cotizase pe o perioadă suficientă pentru a obţine dreptul la pensie pentru limită de vârstă, reclamanta a sesizat instanţele interne pentru a obţine încuviinţarea de a continua să muncească până la vârsta de 70 de ani. Cererea sa a fost respinsă. Contribuţiile pe care le plătise au fost transferate la Institutul Naţional de Protecţie Socială pentru Funcţionari în vederea înfiinţării unui cont de pensii în cadrul sistemului de asigurări obligatorii pentru limită de vârstă-invaliditate-supravieţuitori. Aceasta nu beneficiază decât de o pensie de urmaş. Întrebarea principală este aceea dacă perceperea de către stat a unor contribuţii la sistemul de pensii în lipsa unei contrapartide efective era contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 (protecţia proprietăţii).