
Expulzare și extrădare
Ghid tematic de jurisprudență elaborat pe baza hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului.
Principii, Cauze Relevante și Decizii de Referință
Expulzarea şi extrădarea
În această cauză, Curtea a concluzionat încălcarea art. 3 în cazul extrădării către Statele Unite (riscul real de a fi condamnat la moarte, tratament ce depăşeşte pragul de gravitate stabilit prin art. 3). Un „risc real de rele tratamente”: Răspunderea statului care extrădează sau expulzează este angajată, indiferent dacă ţara de destinaţie este sau nu un stat parte la convenţie, în cazul în care există motive „serioase” pentru a crede că există un „risc real” ca reclamantul să fie supus la rele tratamente.
Rele tratamente aplicate în ţara de destinaţie
Vilvarajah şi alţii împotriva Regatului Unit 30/10/1991: Curtea a constatat inexistenţa unor astfel de motive în ceea ce priveşte expulzarea reclamanţilor – dintre care unul fiind membru al comunităţii Tamil – în Sri Lanka în 1988 şi, prin urmare, neîncălcarea art. 3.
Chahal împotriva Regatului Unit 15/11/1996: Curtea a constatat că un susţinător al cauzei separatiste sikh, care făcea obiectul unui decret de expulzare din motive de securitate naţională, ar fi supus unui risc real de rele tratamente dacă acesta era expulzat în India (Curtea nu a fost convinsă de asigurările oferite de către guvernul indian). Încălcarea art. 3 dacă decretul de expulzare în India era pus în executare.
Cauza priveşte un grup de emigranţi (din Somalia şi Eritreea) venind din Libia, reţinuţi pe mare şi apoi reconduşi în Libia de către autorităţile italiene. În cele din urmă, Curtea a constatat încălcarea art. 13 (dreptul la un recurs efectiv) coroborat cu art. 3 şi a art. 13 coroborat cu art. 4 din Protocolul nr. 4, reclamanţii neputând să obţină o examinare riguroasă a pretenţiilor lor de către o autoritate competentă, precum şi lipsa efectului suspensiv al acţiunii penale faţă de militarii care se aflau la bordul navei. Adversari politici, membri ai organizaţiilor ilegale, persoane acuzate de terorism
• Müslim împotriva Turciei 26/04/2005: Reclamantul, urmărit de serviciile secrete irakiene după ce a fost implicat într-o dispută în urma căreia o personalitate puternică a Partidului Baas şi apropiată a lui Saddam Hussein fusese împuşcată, a fugit în Turcia în septembrie 1998. Neîncălcarea art. 3 în cazul în care măsura de expulzare a reclamantului în Irak a fost pusă în executare.
• Saadi împotriva Italiei 28/02/2008 (Marea Cameră): încălcarea art. 3 în cazul expulzării reclamantului în Tunisia (unde acesta afirma că fusese condamnat în contumacie în 2005 la 20 de ani de închisoare pentru apartenenţa la o organizaţie teroristă). • Baysakov şi alţii împotriva Ucrainei 18/02/2010: încălcarea art. 3 în cazul extrădării unor opozanţi kazahi către ţara lor de origine, Curtea a considerat că asigurările date de autorităţile din Kazahstan nu sunt fiabile şi că ar fi dificil să se asigure respectarea lor în absenţa unui dispozitiv eficient de prevenire a torturii. • Klein împotriva Rusiei 01/04/2010: extrădarea din Rusia către Columbia a unui „mercenar” israelian condamnat ar fi contrară art. 3. Curtea a luat în considerare rapoartele întocmite de surse internaţionale privind Columbia, declaraţiile vice-preşedintelui columbian cu privire la reclamant, precum şi vagile asigurări oferite de autorităţile columbiene. • Khaydarov împotriva Rusiei 20/05/2010: extrădarea reclamantului (căutat pentru terorism de către autorităţi în urma războiului civil) în Tadjikistan ar reprezenta încălcarea art. 3. A se vedea, de asemenea, cauza Khodzhayev împotriva Rusiei 12/05/2010. • Cauze care privesc membri sau foşti membri ai organizaţiilor ilegale care au intrat fraudulos în Turcia Abdolkhani şi Karimnia împotriva Turciei 22/09/2009: risc de rele tratamente faţă de foşti membri ai organizaţiei Mujahedinii Poporului în cazul expulzării acestora către Iran sau Irak. A se vedea, de asemenea, comunicatul de presă din 13/04/2010: Charahili împotriva Turciei (ordin de expulzare către Tunisia); Keshmiri împotriva Turciei, Ranjbar şi alţii împotriva Turciei; Tehrani şi alţii împotriva Turciei (ordine de expulzare către Iran sau lrak). • Y.P şi L.P. împotriva Franţei 01/09/2010: returnarea unui adversar politic şi a familiei sale în Belarus presupune încălcarea art. 3, Curtea a considerat că trecerea timpului nu diminuează automat riscul la care reclamantul şi apropiaţii săi ar fi expuşi în Belarus unde, a constatat Curtea, situaţia rămâne îngrijorătoare, în special din cauza hărţuirii opoziţiei.
• Omar Othman împotriva Regatului Unit 17/01/2012: reclamantul, Omar Othman (cunoscut, de asemenea, sub numele de Abu Qatada), a contestat expulzarea sa către Iordania unde fusese condamnat în lipsă pentru săvârşirea de mai multe infracţiuni de terorism. Curtea a considerat că, în caz de expulzare, nu există încălcarea art. 3: reclamantul nu risca să fie supus la rele tratamente, iar asigurările diplomatice oferite de către guvernul iordanian autorităţilor britanice erau suficiente pentru a îl proteja pe reclamant. Cu toate acestea, Curtea a considerat că expulzarea sa ar fi contrară art. 6 (dreptul la un proces echitabil) având în vedere riscul real ca unele probe obţinute prin tortură să fie admise la procesul reclamantului în Iordania. Este prima dată când Curtea consideră că o expulzare ar duce la încălcarea art. 6. Această concluzie reflectă consensul internaţional în sensul că utilizarea probelor obţinute prin tortură împiedică un proces echitabil.
În această cauză, Curtea a concluzionat, de asemenea, neîncălcarea art. 13 (dreptul la un recurs efectiv) şi neîncălcarea art. 5 (dreptul la libertate şi siguranţă).
Cauza priveşte riscul de rele tratamente la care ar fi fost supus reclamatul în caz de returnare în Sudan – unde fusese arestat de forţele de ordine din cauza activităţilor sale în cadrul unei mişcări studenţeşti şi a presupuselor sale legături cu grupările rebele din Darfur – şi eficienţa căilor de atac de care dispunea în Franţa, având în vedere examinarea cererii sale de azil după o procedură prioritară.
Încălcarea art. 13 (dreptul la un recurs efectiv)
Curtea a concluzionat că, deşi căile de atac ce ar fi putut fi folosite de reclamant erau teoretic disponibile, accesibilitatea lor în practică a fost limitată de clasarea automată a cererii sale după o procedură prioritară, durata scurtă a termenului de recurs şi dificultăţile materiale şi procedurale din timpul privării de libertate a reclamantului, precum şi din cauză că era vorba de o primă cerere de azil (a se vedea hotărârea Sultani împotriva Franţei din 20.09.2007, pct. 65-66 privind procedura prioritară pentru cea de-a doua cerere) Doar aplicarea art. 39 din Regulamentul de procedură al Curţii Europene a Drepturilor Omului a putut suspenda expulzarea sa, căreia nu i se opunea nimic altceva. Curtea a evidenţiat, în această privinţă, absenţa caracterului suspensiv al recursului formulat în faţa autorităţii naţionale de acordare a dreptului la azil în cazul procedurii prioritare.
Cauza priveşte expulzarea către Tunisia a reclamantului care executase pedeapsa în Italia (pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni în legătură cu grupări islamice). Curtea a afirmat că această expulzare implica riscuri reale de expunere la acte de tortură: încălcarea art. 3.
Obiectul cauzei îl priveşte prezumaţi terorişti internaţionali care s-au plâns că, în caz de extrădare către Statele Unite, există un risc real de a fi încarceraţi într-o instituţie de maximă siguranţă (ADX Florence Supermax, o închisoare de maximă siguranţă).
A se vedea Fişa tematică privind terorismul
Expulzarea unui resortisant algerian, găsit vinovat în Franţa pentru participarea la pregătirea unui act terorist pe teritoriul slovac, în urma respingerii cererii acestuia de azil. Încălcarea art. 3, art. 13 (dreptul la un recurs efectiv) şi art. 34 (dreptul la cerere individuală). Curtea a considerat, în special, că, la momentul faptelor, persoanele suspectate de terorism erau expuse unui risc grav de rele tratamente în Algeria şi că expulzarea reclamantului, executată cu nerespectarea unei măsuri provizorii indicată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a împiedicat ca pretenţiile sale să fie examinate corespunzător.
În cauza H.N. împotriva Suediei (nr. 30720/09, hotărârea din 15/05/2012), Curtea a constatat neîncălcarea art. 2 şi art. 3 în ceea ce priveşte un resortisant din Burundi care pretindea că riscă să fie omorât sau maltratat în cazul în care va fi expulzat.
Apartenenţa la o minoritate etnică stigmatizată
Starea de sănătate
• D. împotriva Regatului Unit 02/05/1997: încălcarea art. 3 dacă măsura de expulzare a unui bolnav de SIDA în stadiu terminal către St Kitts era pusă în executare
• Aoulmi împotriva Franţei 17/01/2006: neîncălcarea art. 3 în ceea ce priveşte punerea în executare a deciziei de returnare în Algeria a reclamantului, purtător de hepatita C. În acest caz, deşi conştientă că boala reclamantului este gravă, Curtea nu consideră că există un risc suficient de real pentru ca returnarea lui în Algeria să fie contrară art. 3.
• Balogun împotriva Regatului Unit 10/04/2012: neîncălcarea art. 8. Curtea a considerat că, deşi reclamantul imigrase de mult timp, gravitatea numeroaselor încălcări ale legislaţiei privind drogurile pe care le-a comis la o vârstă adultă, asociată măsurilor luate de către autorităţile britanice după o analiză atentă pentru a reduce riscul de suicid, este suficientă pentru a justifica expulzarea sa către Nigeria.
Riscuri de rele tratamente aplicate terţilor
• N. împotriva Finlandei 26/07/05: reclamantul pretindea ca ar fi supus la tratamente inumane dacă va fi expulzat în Republica Democratică Congo, din cauza trecutului său şi, în special, a legăturilor sale strânse cu fostul preşedinte Mobutu. Încălcarea art. 3 în cazul executării măsurii de expulzare.
• Collins şi Akaziebe împotriva Suediei: cerere inadmisibilă (hotărârea din 08.03.2007): reclamantele nu au demonstrat că se aflau în risc real şi concret de a fi supuse la o mutilare genitală feminină la returnarea în Nigeria.
• Omeredo împotriva Austriei (nr. 8969/10): cerere inadmisibilă (hotărârea din 20.09.2011): Deşi recunoscând dificultatea unei femei necăsătorite de a trăi fără sprijinul familiei sale în Nigeria, Curtea reaminteşte că condiţiile de viaţă mai puţin favorabile din Nigeria decât cele din Austria nu constituie un criteriu determinant din punct de vedere al art. 3. • Izevbekhai şi alţii împotriva Irlandei (nr. 43408/08): cerere inadmisibilă (17/05/2011) privind o mamă şi cele două fiice ale sale. Curtea a considerat că mama şi soţul ei erau capabili să îşi protejeze fiicele de mutilare sexuală în cazul returnării în Nigeria.
• A.A. şi alţii împotriva Suediei (nr. 14499/09) 28/06/2012: şase resortisanţi yemeniţi (o mamă şi cei cinci copii ai săi) cu reşedinţa în Suedia până la executarea măsurii de expulzare au pretins că, în cazul returnării în Yemen, ar fi expuşi unui risc real de a fi victimele unei crime de onoare, având în vedere că nu şi-au ascultat soţul/tatăl şi au părăsit Yemenul fără permisiunea acestuia. Instanţele suedeze au considerat că problemele familiale ale reclamanţilor ţin, în principal, de sfera personală şi sunt legate de problemele de ordin financiar mai mult decât de problemele de onoare. Curtea a constatat neîncălcarea art. 2 şi art. 3.
„Circumstanţele specifice sentinţei capitale”
• Harkins şi Edwards împotriva Regatului Unit 17/01/12: cei doi reclamaţi pretindeau că, în cazul în care Regatul Unit îi extrăda către Statele Unite, ei riscau să fie condamnaţi la moarte sau la pedeapsa cu închisoare pe viaţă fără posibilitatea de liberare condiţionată. Curtea a declarat capetele de cerere referitoare la riscul pedepsei capitale inadmisibile: asigurările diplomatice oferite de Statele Unite guvernului britanic, potrivit cărora pedeapsa capitală nu ar fi cerută în ceea ce îi priveşte pe dl. Harkins şi pe dl. Edwards, sunt clare şi suficiente pentru a elimina orice risc ca aceştia să fie condamnaţi la moarte în caz de extrădare. Cu atât mai mult este cazul Statelor Unite, care se pot prevala de o lungă tradiţie a respectării democraţiei, a drepturilor omului şi a statului de drept. Astfel, Curtea a considerat că sentinţa pe viaţă care ar fi aplicată reclamanţilor în Statele Unite nu ar fi vădit disproporţională şi a concluzionat neîncălcarea art. 3 în caz de extrădare.
Închisoarea pe viaţă fără posibilitatea reducerii pedepsei
• Nivette împotriva Franţei: reclamantul, suspectat de uciderea concubinei sale, a făcut obiectul unui mandat de arestare internaţional. Cerere inadmisibilă (hotărârea din 03/07/2001), asigurările obţinute de statul California au eliminat pericolul unei condamnări la închisoare pe viaţă fără posibilitatea reducerii pedepsei a reclamantului.
• A se vedea mai supra, cauza Harkins şi Edwards împotriva Regatului Unit 17/01/12: Neîncălcarea art. 3, Curtea a considerat că pedeapsa pe viaţă care putea fi aplicată reclamanţilor în Statele Unite nu era vădit disproporţională.
Riscuri de rele tratamente în caz de respingere consecutivă a aplicării Procedurii Dublin
Sistemul Dublin are ca principal scop determinarea unui singur stat membru care să fie responsabil cu analizarea unei cereri de azil depusă de resortisantul unui stat terţ pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene (Convenţia de la Dublin şi Regulamentul Dublin II)
• T.I. împotriva Regatului Unit: reclamantul s-a plâns, în Germania, de expulzarea lui rapidă în Sri Lanka unde a pretins că a fost supus la violenţe din partea forţelor de securitate care îl suspectau de a fi un membru al mişcării „Tigrii Eliberării din Tamil”. Cerere inadmisibilă (hotărârea din 07/03/2000): Curtea a considerat că existenţa unui risc real ca Germania să-l expulzeze pe reclamant către Sri Lanka cu încălcarea art. 3 nu a fost stabilită.
• K.R.S împotriva Regatului Unit: Iranian sosit în Regatul Unit după ce a trecut prin Grecia. Potrivit Regulamentului Dublin II, Regatul Unit a adresat Greciei o cerere de examinare a cererii de azil a reclamantului pe care aceasta a acceptat-o. Reclamantul a pretins că expulzarea de către Regatul Unit în Grecia ar fi contrară art. 3, din cauza situaţiei solicitanţilor de azil în Grecia. Cerere inadmisibilă (hotărârea din 02/12/2008): „În absenţa unor probe contrare, trebuie să se prezume că Grecia se va conforma obligaţiilor ce îi revin cu privire la persoanele expulzate”.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), prin hotărârea Marii Camere din 21 decembrie 2011, a adoptat o poziţie similară Curţii Europene a Drepturilor Omului, făcând trimitere, în mod explicit, la hotărârea M.S.S împotriva Belgiei şi Greciei (a se vedea, în special, pct. 88-91 din hotărârea CJUE)
• Mai multe cauze referitoare la respingere în temeiul Procedurii Dublin sunt în prezent pendinte în faţa Curţii împotriva Ţărilor de Jos, Finlandei, Belgiei, Regatului Unit şi Franţei. A se vedea Fişa tematică Procedura Dublin.
Măsurile provizorii (art. 39 din Regulamentul de procedură)
În numeroase cauze referitoare la expulzări/extrădări, sunt aplicate măsuri provizorii de către Curte. Este vorba de măsuri luate în cadrul derulării procedurii în faţa Curţii şi care nu anticipă deciziile sale ulterioare privind admisibilitatea sau temeinicia cauzelor respective. Acestea constau, de cele mai multe ori, în suspendarea expulzării reclamantului pe timpul examinării cererii.
Exemple:
– În noiembrie 2008, Curtea a aprobat cererea de măsuri provizorii introduse de către 11 resortisanţi afgani.
– În cauza Mamatkulov şi Askarov împotriva Turciei, Curtea a constatat neîncălcarea art. 3; nerespectarea de către Turcia a măsurilor provizorii (s-a constatat încălcarea art. 34 pentru această nerespectare) a împiedicat Curtea să aprecieze existenţa unui risc real, astfel încât, în ceea ce priveşte reclamanţii extrădaţi din Turcia către Uzbekistan, acest risc a părut mai mic.
În februarie 2011, în faţa unei creşteri alarmante a numărului cererilor de măsuri provizorii în cauzele de expulzare/extrădare, preşedintele Curţii a emis o declaraţie publică reamintind guvernelor şi reclamanţilor (precum şi reprezentanţilor acestora) care este rolul limitat al Curţii în materia imigraţiei şi a dreptului la azil şi insistând asupra responsabilităţilor lor respective în ceea ce priveşte o cooperare deplină cu Curtea (a se vedea comunicatul de presă).
Informaţii suplimentare:
Statistici privind măsuri provizorii 2008-2011
Statistici privind măsurile provizorii luate de către statele membre şi de către ţările de destinaţie.
Măsuri provizorii: definiţie şi modalităţi
Alte riscuri
„Denegarea de dreptate” (art. 6, dreptul la un proces echitabil într-un timp rezonabil)
„Curtea nu exclude ca o decizie de extrădare să ridice, în mod excepţional, o problemă privind art. 6 în cazul în care fugarul ar fi suferit sau riscă să sufere o flagrantă denegare de dreptate”(hotărârea Soering pct. 113).
• Stapleton împotriva Irlandei: reclamantul, anchetat pentru fraudă, pretindea că predarea sa Regatului Unit, dispusă de către instanţele irlandeze în temeiul unui mandat european de arestare, ar fi contară art. 6 şi ar constitui, în special, o denegare de dreptate. Cerere inadmisibilă (hotărârea din 04/05/2010): reclamantul avea posibilitatea de a sesiza instanţele britanice şi apoi, după caz, Curtea, Regatul Unit fiind stat parte la convenţie. A se vedea, de asemenea, Mamatkulov şi Askarov împotriva Turciei.
• Omar Othman împotriva Regatului Unit 17/01/2012. A se vedea supra, pag. 2.
Cauze recente conexe: Condiţii de detenţie a persoanelor îndepărtate de pe teritoriu/ în aşteptarea îndepărtării.
Înainte de îndepărtarea de pe teritoriu
• Garabaïev împotriva Rusiei 07/06/07: încălcarea art. 3 ca urmare a extrădării reclamantului către Turkmenistan; încălcarea art. 5 § 1 lit. f) (dreptul la libertate şi la securitate) din cauza detenţiei reclamantului înainte de extrădarea sa; încălcarea art. 5 § 4 (dreptul ca un tribunal să se pronunţe într-un termen scurt asupra legalităţii detenţiei) din cauza lipsei de control; încălcarea art. 5 § 3 (dreptul de a fi adus de îndată înaintea unui judecător), reclamantul nu a fost adus de îndată înaintea unui judecător la întoarcerea sa din Turkmenistan; precum şi încălcarea art. 13 (dreptul la un recurs efectiv).
• Abdolkhani şi Karimnia împotriva Turciei (nr.2) 27/07/2009: încălcarea art. 3 ca urmare a detenţiei refugiaţilor timp de trei luni într-un subsol al unui sediu de poliţie.
• A.A. împotriva Greciei 22/07/2010: încălcarea art. 3 ca urmare a detenţiei unui solicitant de azil în condiţii mizere într-un centru de detenţie în Grecia. Curtea observă că a subliniat deja deficienţele legislaţiei elene cu privire la controlul jurisdicţional al detenţiei în vederea expulzării.
Cauza priveşte măsura administrativă de luare în custodie publică a unei familii timp de cincisprezece zile în centrul din Rouen-Oissel în aşteptarea expulzării lor către Kazahstan. – în ceea ce priveşte luarea în custodie publică a copiilor: {>încălcarea art. 5 § 1 şi 4 (dreptul la libertate şi la siguranţă). În timp ce părinţii au avut posibilitatea de a cere instanţelor franceze examinarea legalităţii detenţiei lor, copii care îi însoţeau s-au văzut în situaţia unui vid juridic care nu le permitea exercitarea unei astfel de acţiuni. – în ceea ce priveşte luarea în custodie publică a părinţilor: neîncălcarea art. 3 – în ceea ce priveşte pe toţi reclamanţii: încălcarea art. 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie)
În cauza Muskhadzhiyeva şi alţii împotriva Belgiei (hotărârea din 19 ianuarie 2010), Curtea a respins o cerere similară. Cu toate acestea, având în vedere evoluţiile recente ale jurisprudenţei privind „interesul superior al copilului” în contextul detenţiei imigranţilor minori, Curtea a considerat că interesul superior nu presupune doar menţinerea unităţii familiale, dar şi limitarea detenţiei familiilor cu copii.
În ceea ce priveşte detenţia imigranţilor minori, a se vedea, de asemenea, hotărârea Rahimi împotriva Greciei din 5 aprilie 2011.
În curs de îndepărtare de pe teritoriu
• Shchukin şi alţii împotriva Ciprului 29/07/2010: încălcarea art. 3 ca urmare a lipsei anchetei autorităţilor cipriote privind acuzaţiile de rele tratamente aplicate unui membru al echipajului unei nave ucrainene în timpul expulzării sale.
Alte dispoziţii ale convenţiei ce privesc cauze de îndepărtare de pe teritoriu
Art. 4 din Protocolul nr. 4: interzicerea expulzărilor colective de străini
A se vedea Conka împotriva Belgiei 05/02/2002, Hirsi Jamaa şi alţii împotriva Italiei 23/02/2012 (pag. 1 din această fişă ) şi fişa tematică Expulzări colective.
Art. 1 din Protocolul nr. 7: garanţii procedurale pentru străini sub incidenţa unei măsuri de îndepărtare de pe teritoriu
A se vedea, de exemplu:
Kaushal şi alţii împotriva Bulgariei 02/09/2010: încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 7, Bulgaria nu a examinat argumentele care pledau împotriva expulzării dispusă din motive de siguranţă naţională.
Geleri împotriva României 15/02/2011: expulzarea unui refugiat politic din motive de siguranţă naţională: încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 7, autorităţile nu au oferit garanţiile minime împotriva arbitrarului.
Takush împotriva Greciei 17/01/2012: detenţia unui resortisant albanez şi trimiterea sa imediată în faţa instanţei penale pentru complicitate la pătrunderea ilegală de străini pe teritoriul Greciei, pe motiv că reclamantul era considerat periculos pentru ordinea şi siguranţa publică şi că exista riscul ca acesta să fugă până la emiterea deciziei de expulzare. Această decizie impunea, de asemenea, înscrierea domnului Takush în lista naţională a persoanelor indezirabile şi în Sistemul de Informaţii Schengen. Încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 7: reclamantul nu a putut obţine examinarea cazului său.
Alte articole:
– art. 5 (dreptul la libertate şi la securitate) şi art. 13 (dreptul la un recurs efectiv). Acest aspect este, de asemenea, tratat de latura procedurală a art. 3.
A se vedea, de exemplu:
Gebremedhin împotriva Franţei 26/04/2007 (reclamantul a denunţat absenţa în dreptul francez a unui recurs suspensiv contra deciziilor prin care i s-a refuzat primirea pe teritoriu şi a fost redirecţionat. Încălcarea art. 13 coroborat cu art. 3);
Mathloom împotriva Greciei 24/04/2012: resortisant irakian aflat în detenţie mai mult de doi ani şi trei luni în vederea expulzării sale, în timp ce fusese dispusă liberarea sa condiţionată. Încălcarea art. 5 § 1 lit. f) şi art. 5 § 4 : lipsa unei durate maxime pentru detenţia persoanelor expulzate în Grecia este contară dreptului la libertate şi siguranţă.
– art. 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie). Numeroase hotărâri constată încălcări ale art. 8 în cazuri de expulzare a străinilor: Boultif împotriva Elveţiei 02/08/2001; Benhebba împotriva Franţei 10/07/2003; Maslov împotriva Austriei 23/06/2008 (Marea Cameră); Kaushal şi alţii împotriva Bulgariei 02/09/2010, Geleri împotriva României 15/02/2011.
Cauză pendinte De Souza Ribeiro împotriva Franţei: obiectul cauzei priveşte îndepărtarea de pe teritoriu a unui resortisant brazilian cu domiciliul în Guyana (o regiune şi un departament francez de peste mări). Acesta pretinde că expulzarea sa către Brazilia a constituit o ingerinţă nejustificată în dreptul său la respectarea vieţii private şi de familie protejat prin art. 8. Invocând art. 13 (dreptul la un recurs efectiv) el s-a plâns de imposibilitatea de a contesta legalitatea măsurii de expulzare luată împotriva sa înainte ca aceasta să fie executată. În hotărârea din 30 iunie 2011, Curtea a concluzionat neîncălcarea art. 13 coroborat cu art. 8. Cauza a fost retrimisă în faţa Marii Camere la cererea reclamantului. Un termen de judecată a avut loc la 21 martie 2012.