Muncă şi Afaceri

Drepturi legate de muncă

Ghid tematic de jurisprudență elaborat pe baza hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului.

Principii, Cauze Relevante și Decizii de Referință

Drepturi legate de muncă

Statele membre nu sunt obligate prin Convenţie să asigure exercitarea efectivă a dreptului la muncă. Cu toate acestea, Curtea a constatat încălcări ale Convenţiei în cauzele care implică concedieri abuzive, accesul la muncă, libertatea de asociere, etc.

Accesul la muncă

Kosiek împotriva Germaniei (nr.9704/82)

28.08.1986

Reclamantul pretindea că activităţile sale politice au fost principalul motiv pentru care el nu a obţinut numirea pe postul de asistent universitar.

A se vedea, de asemenea, Glasenapp împotriva Germaniei (nr. 9228/80, hotărârea din 28.08.1986)

Thlimmenos împotriva. Greciei (nr.34369/97)

06.04.2000

Biroul director al Camerei experţilor-contabili din Grecia a refuzat să îl numească pe reclamant în postul de expert-contabil atunci când acesta a trecut examenul cerut, pe motiv că fusese condamnat pentru insubordonare, întrucât acesta refuzase să poarte uniforma militară în timpul mobilizării generale (era Martor al lui Iehova).

Leander împotriva Suediei (nr.9248/81)

23.03.1987

Cauza privea utilizarea unui fişier secret al poliţiei pentru recrutarea unui dulgher. Acesta lucra ca înlocuitor la muzeul naval din Karlskrona, aproape de o zonă militară securizată, cu acces restricţionat. În urma unui control, comandantul-şef al Marinei a decis să nu îl recruteze, deoarece fusese membru al Partidului Comunist şi al unui sindicat.

Halford împotriva Marii Britanii (nr.20605/92)

25.06.1997

Reclamantei, care avea gradul cel mai înalt al unui ofiţer de poliţie de sex feminin din Regatul Unit, i s-a refuzat o promovare la gradul de Inspector general adjunct (Deputy Chief Constable) pe durata a mai mult de şapte ani. În această privinţă, ea a introdus o acţiune pentru discriminare. În faţa Curţii, ea a pretins că fuseseră interceptate convorbirile sale telefonice cu scopul de a obţine informaţii ce puteau fi folosite împotriva ei în timpul procedurii.

Alexandridis împotriva Greciei (nr 19516/06)

21.02.2008

Reclamantul fusese numit avocat la instanţa de prim grad de jurisdicţie din Atena şi, în acest context, a trebuit să depună jurământ, această procedură fiind obligatorie pentru exercitarea profesiei de avocat. În faţa Curţii, el s-a plâns că fusese obligat cu această ocazie, pentru a fi autorizat să facă o declaraţie solemnă, să dezvăluie faptul că nu este creştin ortodox, întrucât nu există decât un jurământ religios prevăzut în procedură.

Aplicabilitatea articolului 6 la cauzele care implică funcţionari publici

Litigiile referitoare la recrutare, la carieră şi la încetarea raporturilor de muncă ale funcţionarilor publici intră sub incidenţa domeniului de aplicare al articolului 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil - „drepturi civile“) ?

Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei (nr.63235/00) §§ 43-62

Hotărârea Marii Curţi din 19 aprilie 2007

Pentru ca statul titular să poată invoca în faţa Curţii calitatea de funcţionar public a reclamantului în scopul de a elimina protecţia prevăzută la articolul 6, două condiţii trebuie îndeplinite. În primul rând, statul trebuie să fi exclus în mod expres din dreptul naţional accesul la o instanţă pentru postul sau categoria de activităţi în cauză. În al doilea rând, această excludere trebuie să fie justificată de motive obiective bazate pe interesul statului. A se vedea evoluţia jurisprudenţei de la cauzele Neigel împotriva Franţei (nr.18725/91, hotărârea din 17.03.1997) / Santa împoriva Italiei (nr.27/1996/646/831, hotărârea din 2.09.1997) / Huber împotriva Franţei (nr.160/1996/779/980, hotărârea din 19.02.1998) / Pellegrin împotriva Franţei (nr.28541/95, hotărârea Marii Camere din 8.12.1999) până la cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei (nr.63235/00, hotărârea Marii Camere din 19.04.2007).

D.M.T. şi D.K.I. împotriva Bulgariei (nr.29476/06)

24.07.2012

Cauza privea suspendarea raporturilor de serviciu ale unui funcţionar public pe durata procedurii penale declanşate împotriva sa, adică pe o durată de mai mult de şase ani, precum şi interdicţia impusă de a exercita orice altă activitate remunerată în sectorul privat şi în cel public, în afară de învăţământ şi de cercetare.

Încălcarea articolului 6 § 1 coroborat cu articolul 6 § 3 a) şi b) (dreptul la un proces echitabil-dreptul de a fi informat în cel mai scurt timp asupra acuzaţiei care se aduce, dreptul de a dispune de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării).

Încălcarea articolului 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil într-un timp rezonabil).

Încălcarea articolului 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie).

Încălcarea articolului 13 (dreptul la un recurs efectiv) coroborat cu articolul 6 § 1 şi articolul 8.

Curtea a considerat, în special, că interdicţia nu este necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit prin începerea urmăririi penale şi, cu atât mai puţin, nu poate fi privită ca o consecinţă naturală şi inevitabilă a urmăririi penale.

Concedierea

Sidabras şi Dziautas împotriva Lituaniei (nr.55480/00)

27.07.2004

Reclamanţii au fost demişi din funcţiile de inspectori fiscali pe motiv că în trecut făcuseră parte din KGB. Pe acelaşi subiect, a se vedea Rainys şt Gasparavicius împotriva Lituaniei (7.04.2005).

Dreptul de acces la o instanţă pentru personalul diplomatic

Sabeh El Leil împotriva Franţei (nr.34869/05)

Hotărârea Marii Camere din 29.06.2011

Cauza privea un fost angajat al ambasadei care nu a putut contesta concedierea sa, instanţele franceze considerând că plângerile pe care el le-a formulat împotriva Kuweitului sunt inadmisibile luând în considerare faptul că statele străine se bucură de imunitate de jurisdicţie şi faptul că, având în vedere nivelul său de responsabilitate şi natura atribuţiilor sale în general, instanţele consideră că trebuie să constate participarea acestuia la exercitarea autorităţii guvernamentale a statului Kuweit prin intermediul reprezentanţei diplomatice în Franţa.

Încălcarea articolului 6 § 1 (dreptul de acces la o instanţă). Curtea a hotărât că instanţele franceze nu au păstrat un raport rezonabil de proporţionalitate între interesele aflate în joc şi astfel au adus atingere chiar esenţei dreptului de acces la o instanţă.

Wallishauser împotriva Austriei (nr.156/04)

17.07.2012

Reclamanta fusese fotograf la ambasada Statelor Unite ale Americii din Viena. În faţa Curţii ea a denunţat desfăşurarea procedurii pe care o iniţiase împotriva Statelor Unite la Tribunalul Muncii şi Afacerilor Sociale din Viena, procedură în cadrul căreia ea solicita plata salariilor corespunzătoare tranşelor restante din 1996, ca urmare a concedierii sale nelegale, potrivit spuselor ei. Ea s-a plâns, în special, de faptul că i s-a refuzat accesul la o instanţă, deoarece autorităţile americane, invocând imunitatea, au refuzat notificarea citaţiei acestora la o şedinţă de judecată în cauza respectivă şi că autorităţile austriece au acceptat acest refuz, considerând că sunt constrânse în virtutea regulii de drept internaţional potrivit căreia suveranitatea statelor trebuie respectată.

Concedierea din motive religioase

Larissis şi alţii împotriva Greciei (nr.23372/94, 26377/94, 26378/94)

24.02.1998

Cei trei reclamanţi, militari ai Forţelor Aeriene şi membri ai Bisericii Penticostale au fost condamnaţi de instanţele elene pentru prozelitism după ce încercaseră să convertească la credinţa lor mai multe persoane dintre care trei erau subalternii lor.

Dahlab împotriva Elveţiei (nr.42393/98)

Decizia privind inadmisibilitatea din 15.02.2001

Reclamanta, o profesoară care se convertise la islamism, a denunţat decizia conducerii şcolii, confirmată de Tribunalul Federal în 1997, de a-i interzice să poarte vălul islamic în sala de clasă. Ea purtase anterior un văl islamic la şcoală, timp de mai mulţi ani, fără să provoace tulburări evidente.

Lipsa vădită de fundament: măsura nu a fost nerezonabilă, având în vedere, în special, faptul că copiii de care doamna Dahlab era responsabilă, în calitate de reprezentant al statului, aveau vârste cuprinse între patru şi opt ani, vârsta la care copiii sunt foarte influenţabili.

Obst şi Schüth împotriva Germaniei (nr.1620/03 şi 425/03)

23.09.2010

Cauza privea concedierea unor angajaţi ai Bisericii pentru adulter.

Siebenhaar împotriva Germaniei (nr.18136/02)03.02.2011

Reclamanta, de religie catolică, fusese angajată de către o parohie protestanta ca asistentă maternală, apoi ca administratoarea unei grădiniţe. În faţa Curţii, ea s-a plâns că fusese concediată în 1999 pe motiv că era membră activă a unei alte comunităţi religioase (Biserica Universală/Frăţia umanităţii) şi că acolo preda lecţii de iniţiere. Această concediere fusese confirmată de instanţele germane pentru litigii de muncă.

Fernandez Martinez împotriva Spaniei (nr.56030/07)

15.05.2012

Cauza privea refuzul de reînnoire a contractului de muncă al unui profesor de religie şi de morală catolică, după ce acesta a dezvăluit public statutul său de „preot căsătorit”. Cauze aflate pe rol (şedinţă publică la 4 septembrie 2012): Eweida şi Chaplin împotriva Regatului Unit (nr.48420/10 şi 59842/10, comunicată la 12.04.2011) : În această cauză, nişte creştine practicante, respectiv o fostă angajată a unei companii aeriene şi o fostă infirmieră la secţia de geriatrie a unui spital public, s-au plâns de interdicţia impusă de a nu mai purta un crucifix la locul de muncă. Ladele şi Mc Farlane (nr.51671/10 şi 36516/10, comunicată la 12.04.2011): Reclamanţii, creştini practicanţi, fuseseră concediaţi (unul era angajat al unei autorităţi publice locale, celălalt consilier marital) pe motiv că au refuzat să efectueze unele dintre sarcinile lor profesionale, întrucât aceştia nu aprobau homosexualitatea.

În armată

Cauze privind membrii forţelor armate ale Regatului Unit, demişi din funcţie doar pentru motivul orientării lor sexuale, în temeiul unor norme ale Ministerului Apărării. Lustig-Prean şi Beckett împotriva Regatului Unit (cererile nr.31417/96 şi 32377/96, hotărârea din 27.09.1999), Smith şi Grady împotriva Regatului-Unit (nr.33985/96 şi 33986/96, hotărârea din 27.09.1999)

Încălcarea articolului 8 (dreptul la respectarea vieţii private).

A se vedea, de asemnea Perkins şi R.împotriva Regatului Unit (nr.43208/98 şi 44875/98, 22.10.2002) şi Beck, Copp şi Bazely împotriva Regatului Unit (nr.48535/99, 48536/99 şi 48537/99, hotărârea din 22.10.2002)

Respectarea vieţii private în mediul profesional

Copland împotriva Regatului Unit (nr.62617/00)

03.04.2007

Reclamanta era angajată la Colegiul Carmarthenshire, instituţie înfiinţată prin lege şi administrată de către stat. În 1995 ea a devenit asistenta personală a directorului instituţiei şi a trebuit să lucreze în strânsă colaborare cu directorul-adjunct, numit recent. În faţa Curţii, ea s-a plâns ca la ordinul acestuia din urmă, utilizarea telefonului de către aceasta, a mesageriei electronice şi a internetului fuseseră monitorizate.

Benediktsdóttir împotriva Islandei (nr.38079/06)

Decizia privind inadmisibilitatea din 16.06.2009

Reclamanta a susţinut că, neoferindu-i o protecţie adecvată împotriva publicării ilegale a adreselor ei de e-mail private în mass-media, Islanda nu a reuşit să asigure respectarea drepturilor ei garantate de articolul 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi a secretului corespondenţei). Ea a pretins că un terţ a cărui identitate îi era necunoscută obţinuse adresele de e-mail în cauză fără ştirea ei şi fără consimţământul său, dintr-un server deţinut şi utilizat anterior de fostul ei angajator care dăduse faliment. Mesajele electronice publicate conţineau în special citate directe sau parafrazări ale unor mesaje schimbate între ea şi unul dintre foştii colegi ai directorului general al unei societăţi multinaţionale cu privire la dorinţa acestuia din urmă de a găsi un avocat bun pentru a-l ajuta să predea poliţiei documente presupuse a fi compromiţătoare pe care le deţinea şi pentru a-l reprezenta într-o viitoare procedură judiciară împotriva conducătorilor multinaţionalei respective. În acea perioadă a existat o dezbatere publică pe tema afirmaţiilor potrivit cărora unele personalităţi au exercitat presiuni nelegale asupra desfăşurării celor mai mari anchete penale care avuseseră vreodată loc în ţară.

Cerere inadmisibilă, fiind vădit nefondată. Curtea a considerat că nu există niciun indiciu că autorităţile islandeze au depăşit marja lor de apreciere sau că nu au reuşit să păstreze un echilibru just între dreptul la libertatea de exprimare a ziarului şi dreptul reclamantei la respectarea vieţii private şi a secretului corespondenţei garantat prin articolul 8.

Köpke împotriva Germaniei(nr.420/07)

Decizia privind inadmisibilitatea din 05.10.2010

Cauza privea supravegherea video a unei casiere la un supermarket suspectată de furt.

Cerere în mod vădit nefondată. Curtea a observat că măsura fusese limitată în timp (două săptămâni) şi nu privea decât zonele accesibile publicului şi din jurul casei de marcat, că materialele video obţinute au fost utilizate de un număr limitat de persoane care lucrau la agenţia de detectivi şi de către personalul angajatorului şi că nu au fost folosite decât în cadrul concedierii reclamantei şi al procedurii în faţa instanţelor pentru litigii de muncă. Elle a conclu qu’il n’avait été fait ingérence dans la vie privée de l’employée que pour autant que cela était nécessaire pour atteindre les buts poursuivis par la surveillance Curtea a concluzionat că nu a existat o ingerinţă în viaţa privată a angajatei, decât în măsura în care a fost necesar pentru a se atinge obiectivele urmărite prin supravegherea video.

Özpinar împotriva Turciei (nr.20999/04)

19.10.2010

Eliberarea din funcţie a unui judecător de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru motive care ţin de viaţa privată a persoanei în cauză (afirmaţii în special referitoare la relaţii personale cu un avocat şi purtarea unor ţinute vestimentare şi a unui machiaj necorespunzător).

Eternit împotriva Franţei (nr.20041/10)

Decizia privind inadmisibilitatea din 27.03.2012

Cauza privea echitatea contenciosului care s-a opus unei societăţi de asigurări de sănătate cu privire la recunoaşterea caracterului profesional al unei boli declarate de către unul din foştii săi angajaţi. Litigiul se referea, în mod specific, la lipsa de transmitere către angajat de casa de asigurări de sănătate a documentelor medicale ale fostului angajat.

Lipsa vădită de fundament. Curtea a considerat, în special, că casa de asigurări de sănătate nu a fost plasată într-o situaţie de avantaj net faţă de reclamantă în procedură, serviciile sale administrative nemaiavând acces la documentele medicale solicitate de reclamantă. Curtea a concluzionat că principiul egalităţii armelor a fost respectat în această cauză.

Gillberg împotriva Suediei (nr.41723/06)

Hotărârea Marii Camere din 03.04.2012

Cauza privea, în principal, condamnarea penală a unui profesor pentru abuz în serviciu, pronunţată pe motiv că acesta refuzase să execute două decizii ale instanţelor administrative care permiteau accesul, în anumite condiţii, la studiile efectuate de doi cercetători de la Universitatea din Gothenburg privind hiperactivitatea şi deficitul de atenţie la copii.

Curtea a concluzionat că nici articolul 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie), nici articolul 10 (libertatea de exprimare) nu se aplicau în cauza de faţă. Ea a considerat, în special, că profesorul nu putea invoca articolul 8 pentru a denunţa condamnarea sa penală şi nici nu se putea baza, în temeiul articolului 10, pe un drept „negativ” la libertatea de exprimare constând în nedivulgarea unei informaţii.

Cauză aflată pe rol: Michaud împotriva Franţei (nr.12323/11)

Şedinţă publică la 2 octombrie 2012

Reclamantul este avocat în baroul din Paris şi membru al consiliului ordinului. Cauza priveşte o decizie de adoptare a regulamentului de prevenire a spălării banilor luată de Consiliul Naţional al Barourilor la 12 iulie 2007. Invocând articolul 8 (dreptul la respectarea vieţii private), domnul Michaud s-a plâns că este constrâns, din cauza obligaţiei impuse avocaţilor de a împărtăşi eventualele lor suspiciuni, să semnaleze autorităţilor administrative, sub sancţiune disciplinară, orice suspiciune pe care ar putea-o avea în exercitarea activităţii sale profesionale cu privire la eventualele activităţi ilegale ale clienţilor săi. Din perspectiva articolului 7 (nicio pedeapsă fără lege) el susţine că termenii „declaraţie de suspiciune” şi obligaţia de „diligenţă” utilizaţi în prezenta decizie sunt vagi şi aduc atingere principiului securităţii juridice. În cele din urmă, în temeiul articolului 6 (dreptul la un proces echitabil), el susţine că obligaţia avocaţilor de a semnala „suspiciunile” lor cu privire la eventualele activităţi ilegale ale clienţilor lor este incompatibilă cu dreptul acestora din urmă de a nu se autoincrimina şi cu prezumţia de nevinovăţie de care trebuie să beneficieze.

Securitatea la locul de muncă

Mangouras împotriva Spaniei (nr.12050/04)

Hotărârea Marii Camere din 28.09.2010

Cauza privea cuantumul cauţiunii necesare pentru a permite eliberarea condiţionată a reclamantului, căpitanul unei nave care a deversat în Oceanul Atlantic cele 70.000 de tone de combustibil pe care le transporta. În urma acestei catastrofe, a fost deschisă o anchetă penală, iar reclamantul a fost arestat preventiv cu posibilitatea eliberării, sub condiţia achitării unei cauţiuni de trei milioane de euro.

Curtea a considerat că cuantumul cauţiunii fixate pentru eliberarea căpitanului nu este excesivă: având în vedere natura excepţională a cauzei şi dezastrul ecologic considerabil cauzat de nava sa, catastrofă rar egalată, nu este surprinzător faptul că autorităţile judiciare au fixat suma cauţiunii la un nivel corespunzător nivelului răspunderii asumate, astfel încât să se asigure că cei responsabili nu sunt tentaţi să se sustragă justiţiei; în plus, însuşi faptul că respectiva cauţiune a fost plătită de asiguratorul armatorului navei pare să confirme că instanţele spaniole, menţionând „mediul profesional” al reclamantului au fost îndreptăţite să concluzioneze - în mod implicit - că există o relaţie între domnul Mangouras şi persoanele care ar fi trebuit să asigure securitatea. Curtea a concluzionat că judecătorii spanioli au ţinut seama suficient de situaţia personală a reclamantului, în special de calitatea sa de angajat al armatorului, de relaţia sa profesională cu cei care ar fi trebuit să asigure securitatea, de naţionalitatea sa şi de locul de şedere permanentă, precum şi de lipsa sa de legături cu Spania şi de vârsta acestuia.

Cauze aflate pe rol: Vilnes şi alţii împotriva Norvegiei (nr.52806/09, 22703/10)

Şedinţă publică din 18 septembrie 2012

Reclamanţii sunt foşti scafandri pentru industria petrolieră norvegiană care se antrenau în Marea Nordului şi în instalaţii de probă exploatate de grupul parţial deţinut de stat „NUI/NUTEC ” (societate norvegiană de intervenţii submarine, companie de securitate Falc Nutec). Ei pretindeau că activităţile lor de scufundare le-au provocat invaliditatea şi incapabilitatea de a mai lucra. Ei s-au plâns, de asemenea, de faptul că autorităţile norvegiene nu au reuşit să stabilească un cadru juridic de norme de securitate pentru a-i proteja, că au acordat derogări de la normele de securitate şi de faptul că nu au supravegheat în mod corespunzător şi – pentru unii dintre scafandri – împiedică activităţile de sărituri de probă la societatea NUI/NUTEC. Scafandrii de probă consideră, printre altele, că nu au participat la aceste antrenamente în urma unui consimţământ clar exprimat, nu au primit în prealabil nicio informaţie cu privire la aceste antrenamente şi la consecinţele acestora.

Munca forţată (Articolul 4)

Siliadin împortiva Franţei (nr.73316/01)

26.07.2005

Cauza privea un resortisant togolez de sex feminin cu reşedinţa în Paris care s-a plâns că dreptul penal francez nu i-a asigurat o protecţie suficientă şi efectivă împotriva „aservirii” la care ea consideră că a fost supusă, cu atât mai puţin împotriva muncii „forţate şi obligatorii” pe care a trebuit să o efectueze, trăind astfel, practic, ca o sclavă domestică.

Încălcarea articolului 4. Curtea a considerat că legislaţia penală în vigoare la momentul faptelor nu a asigurat reclamantei o protecţie specifică şi efectivă împotriva actelor a căror victimă a fost. Aceasta a subliniat că nivelul din ce în ce mai ridicat al protecţiei drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale impune, în mod inevitabil, o mai mare fermitate în judecarea încălcărilor valorilor fundamentale ale societăţilor democratice. Prin urmare, ea a concluzionat că Franţa nu şi-a îndeplinit obligaţiile sale pozitive cu privire la articolul 4.

Rantsev împotriva Ciprului şi a Rusiei (nr.25965/04)

07.01.2010

Cauza privea decesul în Cipru a unei tinere femei de origine rusă, în vârstă de douăzeci de ani, care venise acolo pentru a lucra ca dansatoare de cabaret.

Graziani-Weiss împotriva Austriei (nr.31950/06)

18.10.2011

Cauza privea obligaţia impusă în Austria avocaţilor şi notarilor, dar nu şi altor categorii de persoane ce au urmat studii juridice, de acţiona benevol în calitate de tutore al persoanelor bolnave psihic. Reclamantul, avocat în exerciţiu, fusese informat că instanţele austriece intenţionau să îl numească tutorele legal al unei persoane cu handicap mintal, întrucât nici asociaţia tutorilor legali şi nicio rudă cunoscută nu puteau să îşi asume acest rol. A se vedea fişa tematică referitoare la munca forţată.

Pensii şi alocaţii

C. împotriva Franţei (nr.10443/83)

Hotărârea din 15.07.1998

Reclamantul, un inspector fiscal, a denunţat suspendarea plăţii pensiei sale în urma condamnării sale la trei ani de închisoare pentru luare de mită.

Schuitemaker împotriva Ţărilor de Jos (nr.15906/08)

Decizia privind inadmisibilitatea din 04.05.2010

Reclamanta, filozof de profesie, era şomeră şi primea ajutorul de şomaj încă din 1983. În 2004, legea s-a schimbat şi a fost informată că nu va mai putea continua să primească acest ajutor decât în cazul în care obţinea un loc de muncă „în termeni generali recunoscut ca atare”, iar în lipsa acestuia, cuantumul ajutorului de şomaj urma să fie redusă. În faţa Curţii, ea s-a plâns că noua lege o obligă să obţină şi să accepte orice loc de muncă care i se potriveşte sau nu, încălcându-se astfel, conform spuselor ei, articolul 4.

Cerere inadmisibilă, fiind vădit nefondată. Atunci când un stat instituie un sistem de asigurări sociale, acesta poate foarte bine să impună condiţii privind plata alocaţiilor. În special, cerinţa ca o persoană să facă eforturi demonstrabile pentru a obţine un loc de muncă în termeni generali recunoscut ca atare nu poate fi considerată nerezonabilă şi nici nu poate fi asimilată faptului de a forţa pe cineva să efectueze o muncă forţată sau obligatorie în sensul articolului 4.

Stummer împotriva Austriei (nr.37452/02)

Hotărârea Marii Camere din 07.07.2011

Reclamantul s-a plâns de faptul că nu a fost inclus în sistemul de pensii pentru limita de vârstă pentru munca efectuată în închisoare şi de faptul că nu poate, în consecinţă, să beneficieze de prestaţiile de securitate socială în temeiul sistemului respectiv.

Neîncălcarea articolului 14 (interzicerea discriminării) coroborat cu articolul 1 din Protocolul nr.1 (protecţia proprietăţii).

Neîncălcarea articolului 4 (interzicerea muncii forţate).

Curtea a considerat că nu se poate reproşa Austriei faptul că a acordat prioritate sistemului de asigurări (reclamantul primea ajutor social de urgenţă precum şi o indemnizaţie pentru locuinţă) pe care aceasta l-a considerat mai adecvat readaptării deţinuţilor

A se vedea fişa tematică privind protecţia socială.

Libertatea de asociere, libertatea sindicală

Hotărârea Syndicat national de la Police Belge împotriva Belgiei (nr.4464/70, hotărârea din 27.10.1975) impune principiile importante în materia libertăţii sindicale.

A se vedea fişa tematică privind libertatea sindicală.

Printre cauzele recente, pot fi citate:

Libertatea de asociere: Demir şi Baykara împotriva Turciei (nr.34503/97, 12.11.2008), Aizpurua Ortiz şi alţii împotriva Spaniei (nr.42430/05, 2.02.2010).

Dreptul la grevă: Urcan şi alţii împotriva Turciei (nr.23018/04, 17.07.2008), Enerji Yapı-Yol Sen împotriva Turciei (nr.68959/01, 21.04.2009).

Libertatea sindicală: Danilenkov şi alţii împotriva Rusiei (nr.67336/01, 30.07.2009), Csánics împotriva Ungariei (nr.12188/06, 20.01.2009), Barraco împotriva Franţei (nr.31684/05, 5.03.2009), Vörður Ölafsson împotriva Islandei, nr.20161/06, 27.04.2010), Şişman şi alţii împotriva Turciei, nr.1305/05, 27.09.2011), Vellutini şi Michel împotriva Franţei (nr.32820/09, 6.10.2011), Palomo Sánchez şi alţii împotriva Spaniei (nr.28955/06, 12.09.2011).

Sindicatul ‘Păstorul cel Bun’ împotriva României (nr.2330/09)

31.01.2012-acţiune în curs (retrimitere în faţa Marii Camere)

Reclamantul este sindicatul Păstorul cel Bun. Constituit la 4 aprilie 2008 de către 35 de membri ai clerului şi ai personalului laic al Bisericii Ortodoxe Române, dintre care majoritatea preoţi ortodocşi ai parohiilor din Oltenia (regiunea de sud-vest a României), are ca scop, potrivit actelor sale constitutive, apărarea intereselor profesionale, economice, sociale şi culturale ale membrilor săi, clerici şi laici, în raporturile lor cu ierarhia Bisericii şi cu Ministerul Culturii şi Cultelor. Sindicatul a depus la tribunalul judeţean o cerere de acordare a personalităţii juridice şi de înscriere în registrul sindicatelor. Reprezentantul Arhiepiscopiei s-a opus, pe motiv că statutul intern al Bisericii Ortodoxe interzice crearea oricărei forme de asociere fără acordul prealabil al arhiepiscopului. Ministerul Public susţine, în schimb, cererea, considerând că crearea sindicatului este conformă cu legea. Tribunalul judeţean a respins, în final, cererea. Invocând articolul 11 (libertatea de întrunire şi de asociere), sindicatul reclamant pretinde că această respingere a adus atingere dreptului membrilor săi de a constitui un sindicat.

În hotărârea din 31 ianuarie 2012, Curtea a constatat încălcarea articolului 11. Cauza a fost retrimisă în faţa Marii Camere la cererea guvernului român.