Viaţă

Dreptul la viață

Ghid tematic de jurisprudență elaborat pe baza hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului.

Principii, Cauze Relevante și Decizii de Referință

Dreptul la viaţă

ART. 2 (Dreptul la viaţă)

1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de o instanţă în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.

2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă:

a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale;

b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane deţinute în mod legal; c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie.

Recurgerea la forţă letală de către stat

Principiul necesităţii

McCann şi alţii împotriva Regatului Unit: „un criteriu al necesităţii mai strict şi imperios”

Utilizarea forţei letale a fost examinată pentru prima dată în detaliu în hotărârea Marii Camere McCann şi alţii împotriva Regatului Unit (cererea nr. 18984/91, hotărârea din 27.09.1995): art. 2 nu admite excepţii de la dreptul la viaţă decât dacă folosirea forţei este „absolut necesară”, aceşti termeni indicând faptul că trebuie aplicat un criteriu al necesităţii mai strict şi imperios decât cel utilizat în mod normal pentru a stabili dacă intervenţia statului este „necesară într-o societate democratică” în sensul art. 8–11 §§ 2 din convenţie (pct. 149). Cauza se referea la decesul a trei membri IRA suspectaţi că transportau asupra lor un detonator pentru a declanşa o bombă la distanţă. Ei au fost împuşcaţi în stradă de soldaţii din Special Air Service (SAS), în Gibraltar. Curtea a concluzionat încălcarea art. 2, pe motiv că operaţiunea ar fi putut să fie organizată şi controlată astfel încât să nu fie necesar să îi împuşte pe suspecţi.

Exemple recente:

Andreou împotriva Turciei (nr. 45653/99)

27.10.2009

Cauza se referea la un resortisant britanic, doamna Andreou, rănită de focurile de armă trase de forţele armate turce în timpul conflictelor din zona-tampon controlată de Organizaţia Naţiunilor Unite în Cipru.

Perisan şi alţii împotriva Turciei (nr. 12336/03)

20.05.2010

Putinţeva împotriva Rusiei (nr. 33498/04)

10.05.2012

În această cauză, un tânăr a fost ucis în timpul serviciului său militar obligatoriu de către un superior care a tras asupra lui în timp ce acesta încerca să dezerteze. Recurgerea la forţa letală de către poliţişti poate fi justificată în anumite circumstanţe în temeiul art. 2, dar această dispoziţie nu oferă libertate de acţiune şi operaţiunile poliţiei trebuie să fie autorizate şi suficient reglementate de dreptul intern. Utilizarea armelor trebuie să fie reglementată în mod corespunzător şi folosirea armelor de foc trebuie să fie însoţită de toate măsurile de precauţie necesare într-o societate democratică (McCann şi alţii împotriva Regatului Unit, pct. 212). Exemple recente:

Naciova şi alţii împotriva Bulgariei (nr. 43577/98)

Hotărârea Marii Camere din 6.07.2005

În această cauză, rudele reclamanţilor au fost ucise de un agent de poliţie militară, care intenţiona să îi aresteze.

Încălcarea art. 2: Curtea a subliniat încă o dată că reprezentanţii legii trebuie să fie instruiţi pentru a fi capabili să aprecieze dacă folosirea armelor de foc este sau nu absolut necesară, nu numai respectând litera reglementărilor relevante, ci şi ţinând seama în mod corespunzător de caracterul preeminent al respectării vieţii omeneşti, ca valoare fundamentală.

Soare şi alţii împotriva României (nr. 24329/02)

22.02.2011

Cauza se referea la condiţiile arestării unui tânăr de 19 ani de către poliţie şi, în special, faptul că un agent de poliţie l-a împuşcat în cap – persoana în cauză a supravieţuit, dar a rămas semiparalizată.

Gorovenki şi Bugara împotriva Ucrainei (nr. 36146/05 şi 42418/05)

12.01.2012

Reclamanţii erau rudele a doi bărbaţi împuşcaţi de un poliţist care nu era de serviciu.

Sašo Gheorghiev împotriva „Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei” (nr. 49382/06)

19.04.2012

Cauza se referă la un chelner, victimă a focurilor de armă trase în barul în care lucra de către un poliţist în rezervă care ar fi trebuit să fie în tură la secţia de poliţie.

Principiul proporţionalităţii

Principiul proporţionalităţii nu apare în redactarea art. 2, dar este clar stabilit în jurisprudenţa Curţii.

Exemple recente:

Wasilewska şi Kalucka împotriva Poloniei (nr. 28975/04 şi 33406/04)

23.02.2010

Cauza se referea la decesul unui suspect în cursul unei operaţiuni antiteroriste.

Finoghenov şi alţii împotriva Rusiei (nr. 18299/03 şi 27311/03)

20.12.2011

Cauza se referea la atacul, în octombrie 2002, asupra teatrului moscovit „Dubrovka” de către separatiştii ceceni şi la decizia de a-i scoate pe terorişti din joc şi de a-i elibera pe ostatici prin folosirea de gaze.

Obligaţii pozitive şi procedurale care decurg din art. 2 – definiţii

Obligaţii pozitive

Statele nu sunt obligate numai să se abţină să nu provoace moartea în mod voluntar şi nelegal, ci şi să adopte măsurile necesare pentru a proteja viaţa persoanelor aflate sub jurisdicţia lor, în special prin instituirea unei legislaţii penale concrete bazate pe un mecanism de aplicare.

(L.C.B. împotriva Regatului Unit, hotărârea din 9.06.1998; Osman împotriva Regatului Unit, hotărârea din 28.10.1998). Absenţa unei răspunderi directe a statului în moartea unei persoane nu exclude aplicarea art. 2 (Anghelova şi Iliev împotriva Bulgariei, nr. 55523/00, hotărârea din 26.07.2007, pct. 93).

Cu toate acestea, obligaţiile pozitive care decurg din art. 2 „[trebuie să fie interpretate] astfel încât să nu impună autorităţilor o sarcină imposibil de realizat sau excesivă”. „În faţa presupunerii că autorităţile nu şi-au respectat obligaţia pozitivă de a proteja dreptul la viaţă (…) trebuie (ca Curtea să poată) să se convingă că autorităţile respective ştiau sau ar fi trebuit să ştie pe moment că unul sau mai mulţi indivizi erau ameninţaţi în mod real şi imediat în viaţa lor din cauza actelor infracţionale ale unui terţ şi că nu au luat, în cadrul puterilor lor, măsurile care, din punct de vedere rezonabil, ar fi atenuat acest risc” (Osman împotriva Regatului Unit, pct. 116).

Osman împotriva Regatului Unit (nr. 23452/94)

Hotărârea Marii Camere din 28.10.1998

Cazul se referea la uciderea tatălui unui elev – domnul Osman a fost împuşcat şi fiul său a fost grav rănit în cursul incidentului – de către un profesor care a fost implicat într-o serie de evenimente din ce în ce mai grave şi care fusese suspendat din funcţie în urma unui examen psihiatric.

Neîncălcarea art. 2: reclamanţii nu au demonstrat că autorităţile ştiau sau ar fi trebuit să ştie că vieţile elevului şi a tatălui său erau puse într-un pericol real şi imediat de către profesor, sau că ar fi existat probe suficiente fie pentru a condamna persoana în cauză, fie pentru a dispune internarea sa într-un spital de psihiatrie.

Berü împotriva Turciei (nr. 47304/94)

11.01.2011

Cauza se referea la decesul unui copil în urma atacului unor câini vagabonzi, care avuseseră anterior un comportament periculos.

Koreftakis şi Koreftaki împotriva Greciei (nr. 46846/08)

17.01.2012

Cauza se referea la uciderea fiului reclamanţilor de către un bărbat liberat condiţionat care fusese anterior condamnat pentru omor.

Kemaloglu împotriva Turciei (nr. 19986/06)

10.04.2012

Cazul se referea la fiul reclamanţilor, care, la vârsta de şapte ani, a murit îngheţat în timp ce încerca să se întoarcă acasă pe jos, pe viscol, într-o zi în care a terminat orele mai devreme şi autobuzul şcolar comunal nu a ajuns la timp la ora de plecare a elevilor.

Kayak împotriva Turciei (nr. 60444/08)

10.07.2012

Caz se referea la uciderea unui tânăr de 15 ani, înjunghiat de un elev în instituţia în care acesta din urmă era şcolarizat.

Cauză pendinte: Tagaieva şi alţii împotriva Rusiei (nr. 26562/07)

Comunicată guvernului rus în aprilie 2012

Reclamanţii pretind că statul nu şi-a respectat obligaţiile de a proteja viaţa în cursul luării de ostatici la Beslan în 2004.

Aspectul procedural al obligaţiilor pozitive

Art. 2 impune statelor obligaţii pozitive de ordin procedural, statul având în special obligaţia de a efectua o anchetă privind eventualele decese survenite prin încălcarea prevederilor convenţiei (McCann şi alţii împotriva Regatului Unit).

Este vorba, în principal, în cursul unei astfel de anchete, să se asigure aplicarea efectivă a legislaţiei interne care protejează dreptul la viaţă şi, în cauzele în care sunt implicaţi angajaţi sau organe ale statului, să se garanteze că aceştia oferă explicaţii pentru decesele survenite sub incidenţa responsabilităţii lor (Anghelova împotriva Bulgariei, nr. 38361/97, pct. 137, Jasinskis împotriva Letoniei, nr. 45744/08, hotărârea din 21.12.2010, pct. 72).

O anchetă trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: independenţă, celeritate şi diligenţă, capacitatea de a stabili faptele relevante, precum şi accesul publicului şi al rudelor apropiate.

Paul şi Audrey Edwards împotriva Regatului Unit (nr. 46477/99)

14.03.2002

Cauza se referea la uciderea fiului reclamanţilor de către o altă persoană privată de libertate.

(De asemenea, a se vedea cauza Seidova şi alţii împotriva Bulgariei, nr. 310/04, hotărârea din 18.11.2010, în care rudele victimei au fost excluse din ancheta privind moartea soţului, respectiv tatălui acestora).

În mai multe cauze, Curtea a concluzionat încălcarea art. 2 pe motiv că nu a fost luată nicio măsură reală de anchetă de către procurorii însărcinaţi cu efectuarea anchetei. De exemplu: Kolevi împotriva Bulgariei (nr. 1108/02) hotărârea din 5.11.2009: imposibilitatea de a începe urmărirea penală împotriva procurorului general suspectat de către familie de a fi instigatorul în cazul uciderii victimei şi sub controlul căruia s-ar fi desfăşurat ancheta.

Curtea a concluzionat încălcarea art. 2 într-o serie de cauze bulgare ca urmare a recurgerii la forţă de către poliţie, sau ca urmare a caracterului lipsit de efectivitate al anchetelor şi urmăririlor penale privind decesele şi rănile produse (Anghelova şi Iliev împotriva Bulgariei, hotărârea din 26.07.2007; Ognianova şi Cioban împotriva Bulgariei, hotărârea din 23.02.2006, Anghelova împotriva Bulgariei, hotărârea din 13.06.2002).

Obligaţia de „a lua toate măsurile rezonabile pentru a descoperi dacă exista o motivaţie rasistă şi pentru a stabili dacă sentimente de ură sau prejudecăţi bazate pe originea etnică au jucat un rol în evenimente”.

Naciova şi alţii împotriva Bulgariei (nr. 43577/98)

Hotărârea Marii Camere din 6.07.2005

Anghelova şi Iliev împotriva Bulgariei (nr. 55523/00)

26.7.2007

Mižigárová împotriva Slovaciei (nr. 74832/01)

14.12.2010

În această cauză, reclamanta a pretins încălcarea art. 14 coroborat cu art. 2. Aceasta a susţinut că faptul că soţul său era de etnie romă, coroborat cu o lungă istorie a abuzurilor împotriva romilor aflaţi în arest, impunea statului obligaţia de a stabili dacă decesul ar fi putut avea un mobil rasist. Problema unei anchete efective în cadrul unor evenimente de mare anvergură.

Şandru şi alţii împotriva României (nr. 22465/03)

08.12.2009

Cauza Asociaţia „21 decembre 1989” şi alţii împotriva României (nr. 33810/07, hotărârea din 24.05.2011), care avea drept context evenimentele menţionate anterior, se referea la moartea fiului reclamanţilor în timpul manifestaţiilor anticomuniste.

Jularić împotriva Croaţiei (nr. 20106/06)

20.01.2011

Cauza se referea uciderea soţului reclamantei de către membri ai forţelor paramilitare sârbe (sau Armata Populară Iugoslavă).

Skendžić şi Krznarić împotriva Croaţiei (nr. 16212/08)

20.01.2011

Cauza se referea la dispariţia soţului, respectiv tatălui reclamanţilor în urma arestării sale de către poliţia croată. În aceste două cauze privind crime comise în timpul războiului pentru patrie din Croaţia, Curtea a concluzionat lipsa efectivităţii anchetelor efectuate de autorităţile croate, în special din cauza inactivităţii acestora şi a unui conflict de interese.

Giuliani şi Gaggio împotriva Italiei (nr. 23458/02)

Hotărârea Marii Camere din 24.03.2011

Cauza se referea la decesul unui tânăr în timp ce lua parte la o manifestaţie împotriva globalizării, în cursul summit-ului G8 desfăşurat la Genova în 2001.

Neîncălcarea art. 2 în ceea ce priveşte recurgerea la forţă letală: aceasta nu a fost nici excesivă, nici disproporţionată în raport cu ceea ce era absolut necesar pentru a asigura protecţia oricărei persoane împotriva violenţei ilegale.

Neîncălcarea art. 2 în ceea ce priveşte cadrul legislativ intern care reglementează utilizarea forţei letale sau privind armele cu care forţele de ordine erau dotate în cursul summit-ului G8 de la Genova.

Neîncălcarea art. 2 în ceea ce priveşte organizarea şi planificarea operaţiunilor poliţiei în cursul summit-ului G8 de la Genova. Deşi statele contractante au obligaţia să asigure desfăşurarea paşnică a manifestaţiilor legale şi siguranţa tuturor cetăţenilor, „[acestea] nu pot totuşi să garanteze aceste lucruri în mod absolut şi beneficiază de o putere largă de apreciere în alegerea metodei folosite în acest scop”.

Neîncălcarea art. 2 în ceea ce priveşte pretinsa absenţă a unei anchete efective asupra decesului. Curtea a statuat că o examinare detaliată a glonţului letal, care reprezenta obiectul litigiului dintre părţi, nu ar fi constituit un element esenţial, deoarece a ajuns la concluzia că recurgerea la forţa letală a fost justificată.

Janowiec şi alţii împotriva Rusiei (nr. 55508/07 şi 29520/09)

16.04.2012

Cauza se referea la plângerile potrivit cărora ancheta efectuată de autorităţile ruse privind masacrul de la Katyń, care a avut loc în 1940, a fost inadecvată.

Dreptul la viaţă în detenţie

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii, statele trebuie să ofere o explicaţie plauzibilă privind originea rănilor sau deceselor care survin atunci când o persoană se află în arest (Salman împotriva Turciei, nr. 21986/93, hotărârea Marii Camere din 27.06.2000, pct. 99).

Dispariţia persoanelor deţinute de poliţie

Carabulea împotriva României (nr. 45661/99)

13.07.2010

Cauza se referea la fratele reclamantului, persoană de etnie romă suspectată de furt calificat, care a fost torturată în timpul reţinerii, lipsită de contactul cu familia şi care a decedat la terapie intensivă.

Mižigárová împotriva Slovaciei (nr. 74832/01)

14.12.2010

Soţul reclamantei a fost împuşcat în abdomen în timpul unui interogatoriu al poliţiei şi a decedat, patru zile mai târziu, la spital.

Jasinskis împotriva Letoniei (nr. 45744/08)

21.12.2010

Deces în închisoare

Paul şi Audrey Edwards împotriva Regatului Unit (nr. 46477/99)

14.03.2002

Iorga şi alţii împotriva României (nr. 26246/05)

25.01.2011

Kats şi alţii împotriva Ucrainei (nr. 29971/04)

18.12.2008

Gagiu împotriva României (nr. 63258/00)

24.02.2009

Răducu împotriva României (nr. 70787/01)

21.04.2009

Peker împotriva Turciei (nr. 2) (nr. 42136/06)

12.04.2011

Fapta s-a produs în cadrul operaţiunilor de securitate efectuate în douăzeci de închisori din Turcia la 19 decembrie 2000 pentru a pune capăt grevei foamei, ocazie cu care au fost ucise persoane private de libertate şi alte câteva sute rănite (pentru mai multe precizări, a se vedea İsmail Altun împotriva Turciei, nr. 22932/02, hotărârea din 21.09.2010; Keser şi Kömürcü împotriva Turciei, nr. 5981/03, hotărârea din 23.06.2009; şi Gülbahar şi alţii împotriva Turciei, nr. 5264/03, 21.10.2008. Cauze mai recente: Makbule Akbaba împotriva Turciei (nr. 48887/06) şi Sat împotriva Turciei (nr. 14547/04), hotărârile din 10.07.2012).

A se vedea, de asemenea, Sinuciderea în închisoare, mai jos.

Dreptul la viaţă în cursul conflictelor armate

Principiile definite în hotărârea McCann împotriva Regatului Unit pentru situaţii pe timp de pace au fost aplicate la circumstanţele din cursul conflictelor armate, iar abordarea privind sarcina probei urmată în cauze precum Kelly împotriva Regatului Unit s-a extins la situaţiile de conflict armat (intern) mai importante, în special în sud-estul Turciei şi în Caucazul de Nord, mai ales în ceea ce priveşte civilii care au fost prinşi în cursul evenimentelor (a se vedea cauzele de mai jos de mai jos cu privire la evenimentele din Cecenia).

Omucideri şi dispariţii neelucidate

Isaieva împotriva Rusiei (hotărârea din 24.02.2005), Estamirov şi alţii împotriva Rusiei (hotărârea din 12.10.2006), Chitaiev împotriva Rusiei (hotărârea din 18.01.2007) au fost primele dintr-o serie de cauze referitoare la evenimentele din Cecenia, care au ridicat în special următoarele probleme: folosirea forţei letale fără a face distincţie, execuţii extrajudiciare, detenţii ilegale, tortură şi rele tratamente, dispariţii, distrugere de bunuri, mine terestre, restrângerea libertăţii de circulaţie şi absenţa unui recurs efectiv.

În majoritatea cauzelor, Curtea a concluzionat cel puţin o încălcare a convenţiei.

Cauzele pronunţate în 2011 includ: Sambieva împotriva Rusiei (hotărârea din 8.11.2011), Taşukadziev împotriva Rusiei (hotărârea din 25.10.2011), Kaşuieva împotriva Rusiei (hotărârea din 19.07.2011).

Cauze recente: Edilova împotriva Rusiei (nr. 14662/07) şi Kamzatov şi alţii împotriva Rusiei (nr. 31682/07) (hotărârile din 28.02.2012), Inderbieva împotriva Rusiei (nr. 56765/08) şi Kadirova şi alţii împotriva Rusiei (nr. 5432/07) (hotărârile din 3.27.2012), Şafieva împotriva Rusiei (nr. 49379/09) (hotărârea din 5.03.2012), Umarovi împotriva Rusiei (nr. 2546/08) şi Umaievi împotriva Rusiei (nr. 47354/07) (hotărârile din 12.06.2012).

Er şi alţii împotriva Turciei (nr. 23016/04)

31.07.2012

Cauza se referea la dispariţia, în iulie 1995, a tatălui, respectiv fratele reclamanţilor, în vârstă de 44 de ani la momentul faptelor. Reclamanţii susţineau că ruda lor a fost arestată în urma unei operaţiuni militare în satul Kurudere şi condusă la jandarmeria locală; nu s-a mai auzit nimic despre el, de atunci. Curtea: – a confirmat faptul că o abordare mai puţin strictă se justifica în momentul examinării respectării termenului de şase luni în cauzele privind dispariţii survenite nu numai în contextul unui conflict armat internaţional, ci şi într-un context naţional (Varnava şi alţii împotriva Turciei); – a considerat că reclamanţii nu pot fi criticaţi pentru faptul că au aşteptat nouă ani pentru a introduce cererea având ca obiect dispariţia rudei lor, dat fiind faptul că o anchetă (în care existau noi evoluţii promiţătoare) era în curs de desfăşurare în perioada respectivă şi că părţile în cauză au făcut tot ce se putea aştepta de la ele pentru a sprijini autorităţile.

Recurgerea la forţă în cursul conflictelor armate

Cipru împotriva Turciei (nr. 25781/94)

Hotărârea Marii Camere din 10.05.2001

Cerere interstatală introdusă de Cipru în 1994 cu privire la situaţia din nordul Ciprului odată cu separarea teritoriului.

Încălcarea art. 2. În această cauză, Curtea a aplicat în mod excepţional convenţia la acţiuni extrateritoriale şi a concluzionat în special încălcarea continuă a art. 2 în ceea ce îi priveşte pe cetăţenii ciprioţi greci dispăruţi şi rudele acestora.

Similar, în cauza Varnava şi alţii împotriva Turciei (nr. 16064/90, hotărârea Marii Camere din 18.09.2009) – privind dispariţia a nouă resortisanţi ciprioţi, după arestarea lor şi plasarea în detenţie a acestora de către armata turcă în timpul operaţiunilor militare din nordul Ciprului, în 1974 – Curtea a concluzionat încălcarea continuă a art. 2.

Al-Skeini împotriva Regatului Unit (nr. 55721/07)

Hotărârea Marii Camere din 7.07.2011

Cauza se referea la decesul unor civili irakieni ucişi de soldaţi britanici în sudul Irakului.

Încălcarea art. 2: Regatul Unit nu a efectuat o anchetă efectivă privind decesul rudelor a cinci din cei şase reclamanţi. Curtea a concluzionat că, în circumstanţe excepţionale care ţin de prezumţia de responsabilitate a Regatului Unit de a asigura menţinerea securităţii în sud-estul Irakului, Regatul Unit avea jurisdicţie în sensul art. 1 (obligaţia de a respecta drepturile omului), cu privire la civilii ucişi în timpul operaţiunilor de securitate efectuate de soldaţii britanici în Basra.

În două cauze – hotărârile din 3.05.2011 – privind atacurile aeriene asupra clădirilor rezidenţiale efectuate de militarii ruşi în timpul războiului din Cecenia (Kerimova şi alţii împotriva Rusiei, nr. 17170/04, şi Kamzaiev şi alţii împotriva Rusiei, nr. 1503/02), Curtea a concluzionat încălcarea art. 2 în ca urmare a decesului a opt rude ale reclamanţilor în cauza Kerimova şi alţii, şi în ceea ce priveşte lipsa protecţiei vieţii a 19 reclamanţi în total. De asemenea, a concluzionat încălcarea art. 2 sub aspect procedural în ceea ce priveşte circumstanţele decesului rudelor reclamanţilor şi incidentele care au pus în pericol viaţa reclamanţilor.

Cerere interstatală (art. 33) pendinte cu privire la un conflict armat: Georgia împotriva Rusiei (II) (nr. 38263/08). Cauza se referă la conflictul armat care a izbucnit între Georgia şi Rusia la începutul lunii august 2008, după o lungă perioadă de tensiuni, provocări şi incidente. Curtea a declarat cererea admisibilă la 19 decembrie 2011. În decizia sa, aceasta a arătat că obligaţia impusă statelor prin art. 2 de a efectua o anchetă efectivă continuă să se aplice chiar şi în cazul în care condiţiile de securitate sunt dificile, inclusiv în contextul unui conflict armat. Într-o zonă de conflict internaţional, statele contractante trebuie să protejeze vieţile celor care nu sunt sau nu mai sunt angajaţi în ostilităţi.

Dreptul la viaţă şi securitate/probleme de mediu

Dreptul la viaţă în contextul problemelor de mediu a fost examinat pentru prima dată în cauza Guerra şi alţii împotriva Italiei (nr. 14967/89, hotărârea din 19.02.1998), care se referea la poluare şi la riscul producerii de accidente majore legate de activităţile unei uzine producătoare de îngrăşământ pentru plante.

L.C.B. împotriva Regatului Unit (nr. 23413/94)

09.06.1998

Reclamanta era fiica unui militar care, în timp ce lucra la British Air Force, fusese iradiat, în timpul testelor nucleare efectuate în 1957 şi 1958. Reclamanta considera că iradierea tatălui ei reprezenta probabil cauza leucemiei cu care a fost diagnosticată atunci când era copil.

În hotărârea Öneryildiz împotriva Turciei (nr. 48939/99, hotărârea Marii Camere din 30.11.2004), Curtea a constatat că obligaţia pozitivă a statelor în temeiul art. 2 trebuie interpretată ca aplicându-se în contextul oricărei activităţi, publice sau nu, cu atât mai mult pentru activităţile industriale, periculoase prin natura lor. Hotărârea prezintă standardele generale în materie de prevenire a deceselor rezultate din activităţi periculoase.

Pentru mai multe detalii, a se vedea Fişa tematică privind mediul.

Paşa şi Erkan Erol împotriva Turciei (nr. 51358/99)

12.12.2006

Budaieva şi alţii împotriva Rusiei (nr. 15339/02)

20.03.2008

Cauza se referea la locuitori care au fost victime ale alunecărilor de teren succesive.

Kalender împotriva Turciei (nr. 4314/02)

15.12.2009

Cauza se referea la victimele unui accident feroviar.

Cauză pendinte: Vilnes şi alţii împotriva Norvegiei (nr. 52806/09, 22703/10)

Şedinţa în această cauză – 18 septembrie 2012

Cauza se referă la plângerile formulate de scafandrii de mare adâncime care lucrau pentru industria petrolieră în Marea Nordului şi în centrele de testare ale societăţii cu capital mixt „Norwegian Underwater Intervention Ltd” (NUI/NUTEC). Reclamanţii se plângeau că suferă de infirmităţi şi că erau în incapacitatea de a lucra consecutiv în activităţile de scufundare. De asemenea, reclamanţii s-au plâns că autorităţile norvegiene nu au pus în aplicare un cadru juridic privind siguranţa pentru a-i proteja, că au acordat derogări de la normele de siguranţă, că nu au exercitat o supraveghere adecvată şi – în cazul anumitor scafandri – că nu au împiedicat scufundările de testare organizate de NUI/NUTEC şi nu i-au informat pe scafandri cu privire la experiment sau posibilele sale consecinţe, nici nu le-au cerut reclamanţilor acordul prealabil în acest sens. Aceştia invocă art. 2 şi 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante), art. 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) şi art. 14 (interzicerea discriminării).

Sănătate publică şi erori medicale

Obligaţiile pozitive implică „instituirea de către stat a unui cadru de reglementare care impune spitalelor (…) adoptarea de măsuri care să asigure protecţia vieţii bolnavilor” şi „obligaţia de a institui un sistem judiciar eficient şi independent care să permită stabilirea cauzei decesului unei persoane care se află în răspunderea specialiştilor din sănătate, atât a celor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul public, cât şi a celor din structurile private şi, dacă este cazul să îi oblige pe aceştia să răspundă pentru actele lor (Calvelli şi Ciglio împotriva Italiei, nr. 32967/96, hotărârea din 17.01.2002, pct. 49).

Nitecki împotriva Poloniei (nr. 65653/01)

Decizie de inadmisibilitate din 21.03.2002

În această cauză, reclamantul, care suferea de o maladie extrem de rară şi mortală, a susţinut că nu dispunea de mijloacele de a-şi plăti tratamentul medicamentos şi s-a plâns de refuzul autorităţilor de a-i rambursa integral cheltuielile.

Cerere inadmisibilă: deşi se poate pune o întrebare din perspectiva art. 2 din convenţie atunci când se dovedeşte că autorităţile unui stat contractant au pus în pericol viaţa unei persoane refuzându-i îngrijirile medicale pe care s-a angajat să le ofere întregii populaţii, Curtea a hotărât că nu acesta era cazul în ceea ce îl priveşte pe reclamant.

Šilih împotriva Sloveniei (nr. 71463/01)

Hotărârea Marii Camere din 9.04.2009

Reclamanţii au pretins că fiul lor, căruia i-a fost administrat un medicament la care era alergic, a decedat ca urmare a unei neglijenţe medicale şi că nu a fost efectuată nicio anchetă efectivă cu privire la deces.

Încălcarea art. 2 dată fiind ineficienţa sistemului judiciar sloven, care nu a permis să se stabilească cauza decesului fiului reclamanţilor şi responsabilităţile în ceea ce priveşte acest deces.

G.N. şi alţii împotriva Italiei (nr. 43134/05)

01.12.2009

Cauza se referea la cazuri de contaminare a sângelui.

Eugenia Lazăr împotriva României (nr. 32146/05)

16.2.2010

Cauza se referea la ancheta privind decesul unui tânăr, în spital.

În anumite circumstanţe, nu este suficient să se stabilească responsabilităţile şi să se plătească daune-interese. În cauza Oyal împotriva Turciei, (nr. 4864/05, hotărârea din 23.03.2010), Curtea a concluzionat că ar fi trebuit să se prevadă o acoperire medicală pentru viaţa unui adolescent infectat cu HIV prin transfuzii de sânge efectuate imediat după naşterea sa.

Încălcarea art. 2. Curtea a ţinut seama şi de durata excesivă a procedurii administrative – mai mult de nouă ani.

Panaitescu împotriva României (nr. 30909/06)

10.04.2012

Protecţia indivizilor împotriva violenţei altora

Decesul jurnaliştilor

Gongadze împotriva Ucrainei (nr. 34056/02)

08.11.2005

Dink împotriva Turciei (nr. 2668/07)

14.09.2010

Cauza se referea la asasinarea unui jurnalist, Fırat Dink, de către naţionalişti.

Trévalec împotriva Belgiei (nr. 30812/07)

14.06.2011

Cauza se referea la un jurnalist care a fost atins de focurile de armă trase de poliţişti în timp ce filma intervenţia unei unităţi speciale de poliţie.

Violenţe conjugale

A se vedea fişă tematică Violenţa împotriva femeilor

În special: Branko Tomašić şi alţii împotriva Croaţiei (nr. 46598/06, hotărârea din 15.01.2009), Opuz împotriva Turciei (nr. 33401/02, hotărârea din 9.06.2009), Velcea şi Mazăre împotriva României (nr. 64301/01, hotărârea din 1.12.2009), Kontrová împotriva Slovaciei (nr. 7510/04, hotărârea din

31.05.2007)

Trafic de persoane

Ranţev împotriva Rusiei (nr. 25965/04)

07.01.2010

Cauza se referea la o artistă de cabaret de origine rusă, în vârstă de 20 de ani, care a decedat în Cipru, unde a mers să lucreze. în ceea ce priveşte Cipru: – Neîncălcarea art. 2. Curtea a considerat că succesiunea evenimentelor care au dus la moartea fiicei reclamantului nu putea fi prevăzută de autorităţile cipriote şi, în aceste condiţii, nu au aveau aşadar nicio obligaţie de a lua măsuri concrete pentru a preveni materializarea unui risc în ceea ce priveşte viaţa sa. – Încălcarea art. 2 sub aspect procedural: s-a constatat o serie de deficienţe în ancheta efectuată de autorităţile cipriote. În ceea ce priveşte Rusia, Curtea a concluzionat neîncălcarea art. 2, autorităţile ruse neavând obligaţia de a ancheta ele însele decesul domnişoarei Ranţeva, care a survenit în afara jurisdicţiei ruse. Curtea a subliniat că autorităţile ruse au cerut în repetate rânduri ca Cipru să continue ancheta şi au cooperat cu autorităţile din această ţară. În cauza M. şi alţii împotriva Italiei şi Bulgariei (nr. 40020/03, hotărârea din 31.07.2012), Curtea a considerat că niciun element nu susţinea afirmaţia privind existenţa unui trafic de persoane.

Protecţia indivizilor împotriva lor înşişi: sinuciderea

Sinuciderea în închisoare

Renolde împotriva Franţei (nr. 5608/05)

16.10.2008

Cauza se referea la sinuciderea în timpul arestului preventiv comis de un bărbat care suferea de tulburări psihotice acute. De asemenea, Curtea a concluzionat încălcarea art. 2 în hotărârea din 19.07.2012 în cauza Ketreb împotriva Franţei (nr. 38447/09). Cauza se referea la sinuciderea în închisoare a unei persoane private de libertate toxicomane condamnate pentru fapte de violenţă comise cu uz de armă. Curtea a constatat că statul a nu şi-a îndeplinit obligaţia de vigilenţă specială care se impunea pentru a preveni sinuciderea unei persoane private de libertate vulnerabile (acesta fusese izolat într-o celulă disciplinară).

Horoz împotriva Turciei (nr. 1639/03)

31.03.2010

Cauza se referea la un prizonier care a participat la greva foamei pentru a protesta împotriva introducerii penitenciarelor de tip „F”.

Jasinska împotriva Poloniei (nr. 28326/05)

01.06.2010

De Donder şi De Clippel împotriva Belgiei (nr. 8595/06)

06.12.2011

Cauza se referea la sinuciderea unui tânăr care suferea de un grav dezechilibru mental care fusese plasat în sectorul persoanelor private de libertate obişnuite.

În mai multe cazuri îndreptate împotriva Turciei în care obiectul cauzei era sinuciderea sau decesul în armată, Curtea a concluzionat încălcarea art. 2.

– Kilavuz împotriva Turciei (nr. 8327/03, hotărârea din 21.10.2008). Cauza se referea la sinuciderea unei persoane private de libertate care suferea de „delir paranoid acut”. Curtea a considerat că autorităţile nu au plasat reclamantul sub stricta supraveghere necesară de care avea nevoie, având în vedere caracterul variabil al stării sale psihice. (a se vedea, de asemenea, Lütfi Demirci şi alţii împotriva Turciei, nr. 28809/05, hotărârea din 2.03.2010: sinucidere în timpul efectuării serviciului militar a unui soldat care avea antecedente cunoscute privind tulburările psihice).

– Beker împotriva Turciei (nr. 27866/03, hotărârea din 24.03.2009). Cauza se referea la decesul lui Mustafa Beker, care a fost găsit mort, cu un glonţ în cap, în cazarmă, în 2001.

Încălcarea art. 2: guvernul turc nu a oferit nicio explicaţie în ceea ce priveşte decesul persoanei în cauză.

– Servet Gündüz şi alţii împotriva Turciei (nr. 4611/05, hotărârea din 11.01.2011). În timp ce efectua serviciul militar obligatoriu, ruda reclamanţilor s-a sinucis mergând într-o zonă minată, după o dispută cu superiorul său ierarhic. Curtea a concluzionat că autorităţile militare nu au luat în considerare starea psihologică fragilă a persoanei în cauză care, potrivit reclamanţilor, a reprezentat cauza sinuciderii acesteia.

Sinucidere în alte circumstanţe

Mihail Mammadov împotriva Azerbaidjanului (nr. 4762/05)

17.12.2009

Cauza se referea la sinuciderea comisă de soţia reclamantului în prezenţa mai multor funcţionari ai statului, în cursul unei operaţiuni a poliţiei desfăşurate în contextul evacuării forţate dintr-o locuinţă.

Pedeapsa cu moartea

A se vedea fişă tematică Abolirea pedepsei cu moartea.

Debutul vieţii şi problema eutanasiei

Debutul vieţii

În cauza Boso împotriva Italiei (nr. 50490/99, decizia din 5.09.2002) Curtea a reamintit (a se vedea H. împotriva Norvegiei, nr. 17004/90, decizia Comisiei din 19.05.1992 ; X împotriva Regatului Unit, nr. 8416/78, decizia Comisiei din 13.05.1980) că dacă fetusului i-ar fi garantate aceleaşi drepturi cu cele ale unei persoane, acest fapt ar limita în mod abuziv drepturile persoanelor deja născute, în temeiul art. 2.

Vo împotriva Franţei (nr. 53924/00)

Hotărârea Marii Camere din 8.07.2004

Cauza se referea la întrebarea dacă dreptul intern era suficient reglementat pentru a proteja fetusul care a fost omorât ca urmare a neglijenţei unui medic.

În opinia Curţii, punctul de plecare al dreptului la viaţă ţine de aprecierea statelor. Acest lucru se datorează, pe de o parte, faptului că majoritatea statelor semnatare ale convenţiei nu au găsit răspunsul la această întrebare şi, pe de altă parte, lipsei unui consens european privind definiţia ştiinţifică şi juridică a debutului vieţii. Se poate găsi cel mult un numitor comun între state conform căruia embrionul/fetusul aparţine speciei umane. Potenţialitatea acestei fiinţe şi capacitatea sa de a deveni o persoană trebuie să fie protejate în numele demnităţii umane, fără a face din aceasta o persoană care are dreptul la viaţă în sensul art. 2.

Evans împotriva Regatului Unit (nr. 6339/05)

Hotărârea Marii Camere din 10.04.2007

Reclamanta susţinea că dispoziţiile dreptului britanic care impuneau distrugerea embrionilor odată ce fostul ei partener şi-a retras consimţământul privind conservarea acestora reprezenta o încălcare a dreptului la viaţă al embrionilor.

Neîncălcarea art. 2. Curtea a considerat că „nu era posibil ca embrionii (...) să se prevaleze de dreptul la viaţă protejat de art. 2 din convenţie şi că nu a existat prin urmare nici o încălcare a acestei dispoziţii.” (pct. 56 din hotărâre).

Dreptul de a muri?

Diane Pretty împotriva Regatului Unit (nr. 2346/02)

29.04.2002

Reclamanta, paralizată, se afla într-un stadiu avansat al unei boli neurodegenerative incurabile. Aceasta susţinea că interdicţia generală privind sinuciderea asistată prevăzută de dreptul englez constituia o încălcare a dreptului său la viaţă.

Koch împotriva Germaniei (nr. 497/09)

19.07.2012

Cauza se referea la refuzul instanţelor germane de a analiza pe fond plângerile reclamantului cu privire la refuzul autorităţilor germane de a-i acorda soţiei sale defuncte, care era aproape complet paralizată şi care avea nevoie de asistenţă respiratorie, autorizaţia de a obţine o doză letală de medicamente pentru a-şi pune capăt zilelor. Cu privire la aspectul material al plângerii domnului Koch, Curtea a considerat că, înainte de toate, instanţele germane erau cele competente să analizeze pe fond cererea reclamantului, mai ales ţinând seama de faptul că statele părţi ale convenţiei sunt departe de a fi ajuns la un consens în ceea ce priveşte autorizarea sau neautorizarea oricărei forme de sinucidere asistată. Curtea a constatat că cercetările de drept comparat au arătat că doar 4 din cele 42 de ţări studiate au autorizat ca medicii să prescrie o doză letală de medicamente pentru a permite unui pacient să-şi pună capăt zilelor. Concluzionând că autorităţile naţionale aveau obligaţia să efectueze o analiză pe fond, Curtea a decis să se limiteze la examinarea aspectului procedural al art. 8 în cadrul acestei plângeri.