
Cauza Dragnea împotriva României
Hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului privitoare la cererea nr. 75317/17 Nicolae, analizată și structurată în baza de jurisprudență Legea Aplicată.
Rezumatul Cauzei
1. Reclamantul, domnul Nicolae-Liviu Dragnea, este resortisant român, născut în 1962 și având domiciliul la Turnu Măgurele. A fost reprezentat în fața Curții de B. O’Connor, avocat în Bruxelles. 2. Guvernul român („Guvernul„) a fost reprezentat de agentul său, doamna O.F. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. A. Circumstanțele cauzei 1. Condamnarea reclamantului 3. La 15 mai 2015, reclamantul a fost condamnat de către Înalta Curte de Casație și Justiție la o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Reclamantul și celelalte părți din proces au declarat apel. DECIZIA DRAGNEA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI 2 4. Prin decizia din 22 aprilie 2016, Înalta Curte, în complet de cinci judecători (L.D.S., președinta completului, A.D., L.M., L.L.Z. și I.B.) și un magistrat asistent (V.J.), a admis apelul introdus de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a majorat la 2 ani cu suspendare pedeapsa aplicată reclamantului pentru aceeași infracțiune și a respins apelul formulat de acesta. După audierea reclamantului și a martorilor, Înalta Curte a constatat că prima instanță a motivat în mod corespunzător condamnarea și că se impunea o pedeapsă mai severă, dat fiind contextul în care reclamantul săvârșise infracțiunea respectivă, și anume într-o campanie electorală. Reiese că toți judecătorii din complet au luat parte la pronunțare și au semnat minuta deciziei care a fost redactată în aceeași zi. 5. La 1 mai 2016 și, respectiv, la 13 iulie 2016, judecătorii L.L.Z. și L.D.S. s-au pensionat. 6. Decizia a fost redactată de magistratul asistent V.J., care participase la toate ședințele instanței de apel. 7. La 2 februarie 2017, textul deciziei (303 pagini) a fost semnat de trei dintre judecătorii completului de apel (A.D., L.M. și I.B.), de magistratul asistent (V.J.) și de judecătorul C.T., care îndeplinea funcția de președinte al Înaltei Curți. Aceasta din urmă a semnat în numele și în locul judecătorilor L.D.S. și L.L.Z., pensionați, în temeiul art. 406 alin. (4) C. proc. pen. (infra, pct. 12). Semnătura sa figurează în locurile destinate semnăturilor judecătorilor L.D.S. și L.L.Z. și este însoțită, de fiecare dată, de următoarea mențiune scrisă de mână: „Semnată de președintele Înaltei Curți pentru judecătorul L.D.S./L.L.Z., pensionat.” 2. Contestația la executare 8. La 15 februarie 2017, reclamantul a contestat executarea deciziei Înaltei Curți din 22 aprilie 2016 pentru motivul că judecătorii L.D.S. și L.L.Z. nu erau prezenți la momentul semnării acestei decizii și, prin urmare, motivarea deciziei nu se făcuse cu acordul tuturor membrilor completului de judecată. Și-a întemeiat cererea pe art. 598 lit. c) C. proc. pen. (infra, pct. 13). 9. La 7 martie 2017, reclamantul a formulat o cerere de încuviințare de probe pentru a cunoaște data la care fusese redactată decizia, identitatea judecătorilor însărcinați cu redactarea și circumstanțele pensionării celor două judecătoare. 10. Prin încheierea din 10 aprilie 2017, Înalta Curta a decis ca reclamantul să fie informat prin intermediul unei scrisori din partea biroului de informare al acestei instanțe, care preciza că redactarea deciziei din 22 aprilie 2016 fusese încredințată magistratului asistent V.J., că acesta din urmă redactase mai întâi textul și apoi, la 29 noiembrie 2016, îl supuse controlului membrilor completului de judecată, care l-au semnat la 2 februarie 2017. În aceste condiții, Înalta Curte a considerat că cererea reclamantului nu era nici pertinentă și nici utilă și a respins-o. La ședința de judecată, avocații DECIZIA DRAGNEA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI 3 reclamantului au reiterat teza conform căreia decizia Înaltei Curți din 22 aprilie 2016 nu era rezultatul acordului tuturor membrilor completului de judecată, arătând că motivarea deciziei nu mai putea fi redactată după pensionarea judecătorilor L.D.S. și L.L.Z. Avocații au apreciat că, astfel, decizia era nulă și neavenită. Au adăugat că imposibilitatea obiectivă de a semna prevăzută la art. 406 alin. (4) C. proc. pen. era o imposibilitate temporară, ca, de exemplu, în cazul detașării profesionale sau al absenței din cauza concediului și nedefinitivă, și că acest lucru nu corespundea situației celor doi judecători în cauză. Înalta Curte i-a acordat reclamantului posibilitatea de a depune înscrisuri până la 24 aprilie 2017. 11. La 24 aprilie 2017, Înalta Curte a respins contestația la executare formulată de reclamant cu motivarea că nesemnarea deciziei de către cei doi judecători din cauza pensionării nu reprezenta o circumstanță care să împiedice, în sensul art. 598 lit. c) C. proc. pen., executarea deciziei de condamnare a reclamantului. Potrivit Înaltei Curți, hotărârea rămăsese definitivă la momentul pronunțării și niciun alt motiv, în special cel invocat de reclamant în sprijinul contestației sale, nu era de natură să constituie un obstacol în calea executării. Înalta instanță a respins argumentele reclamantului și a precizat că rezultatul deliberărilor din 22 aprilie 2016, care în opinia sa reprezentau, de altfel, acordul unanim al judecătorilor cu privire la conținutul dispozitivului deciziei, fusese consemnat într-o minută, redactată în ziua pronunțării și semnată de către toți membrii completului de judecată, inclusiv de către cei doi judecători ulterior pensionați.
Concluziile Curții
cererea inadmisibilă. Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 4 noiembrie 2021. (semnătura_p_2) Ilse Freiwirth Tim Eicke Grefier adjunct Președinte